Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**). Aceasta este constatarea tristă a unei veri în care Telecinemateca ne-a oferit un regal în fiecare miercuri seara, reîntâlnirea cu uriașul Charlie Chaplin.
Într-o vreme când jocul copilăriei nu depindea de cât te ține bateria ci de cât te duc picioarele și distracția se găsea în colbul trotuarului, naivitatea reușea să pună câteva întrebări fundamentale, la care erai obligat să răspunzi. „Cine e mai tare?”, aceasta era prima parte, după care veneau două nume de actori sau de personaje celebre, care se confruntau în diverse arene închipuite, ale forței fizice, rapidității, umorului. „Piedone sau Bruce Lee”, „Alain Delon sau Belmondo”, „Pele sau Maradona”, „Stan și Bran sau Charlie Chaplin”. Stop. Dacă în majoritatea cazurilor eram dispus să negociez, să mai las de la mine, când era vorba de Charlot deveneam fiară, era cel mai bun, indiferent de context sau „oponent”. Îl apăram pentru că părea să fie de-al nostru. Jerpelit, ghinionist, optimist, visător, descurcăreț, veșnic mort de foame, generos, naiv, era cel mai român dintre toți. Avea ceva din vecinii și rudele mele și tocmai de aceea mă simțeam dator să-i susțin cauza. Într-o lume gri ne oferea zâmbetul speranței. Revăzând marea majoritate a filmelor sale am constatat că prima impresie rămâne în picioare, doar că acum Charlot nu mai semăna cu românul pedepsit cu 30-40 de ani de comunism ci cu românul binecuvântat cu 25 de ani de capitalism.
Am urmărit cuvânt cu cuvânt discursul de final din „Dictatorul” și am avut impresia că a fost scris ieri și se referă la lumea de azi. O lume plină de ură, în care speranța pâlpâie slab și în care doi metri de beton te protejează de răutate și prostie doar dacă ești mort, altfel ai nevoie de un scut mult mai solid, iar zâmbetul lui Charlot poate fi un astfel paravan de protecție.
** „Charlie Chaplin a decedat în somn în ziua de Crăciun a anului 1977și a fost înhumat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveția. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de un grup de mecanici elvețieni, cu scopul de a cere bani de răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eșuat. Aceștia au fost prinși , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni lângă lacul Geneva. Corpul său a fost reînhumat sub 1,8 metri de beton pentru a preveni alte incidente”. (sursa: wikipedia)
Text aparut în ZIARUL METROPOLIS
