Doar eu, ca să parafrazez din zicerile unei campanii electorale prezidențiale ratate, puteam ajunge la un concert încărcat ca o gospodină, cu tot ce trebuie pentru o masă în familie sau, de ce nu, o masă câmpenească. După o plimbare prelungită printr-un mare magazin alimentar, m-am pomenit în mijlocul unui concert susținut în parcul Drumul Taberei de Mihail, omul cu „mă ucide ea”.
Cuminte am ocupat un loc, nu știam ce cântă omul și am zis să aflu, având grijă ca adolescentele dezlănțuite care mă înconjurau să nu-mi calce în picioare sacoșele. Cel mai mult mă îngrijora punga cu brânza telemea, recunosc, pot rezista fără multe lucruri, dar dacă în frigider nu există măcare o bucățică de brânză intru direct în panică. Dacă la primele piese ale lui Mihail am stat liniștit, la hit-ul de rezistență am simțit nevoia să-mi iau pungile în brațe și vă asigur că nu era tocmai ușor în condițiile în care conțineau: o sticlă de vin de Cotnari, un calup zdravăn de telemea de Satu Mare, o găletușă cu smântână de la Miercurea Ciuc, niște cârnați cu cașcaval made in Bucovina, însoțiți de niște frați țărănești bine condimentați și o franzelă plus o pungă cu pâine prăjită.
Lumea cânta, dansa, filma, doar eu stăteam cu ochii pe brânza telemea! Trist moment, de dragul pântecului să ratezi distracția. Din păcate se întâmplă tot mai des!