Ca orice fost tânăr, fost frumos, dar încă liber, citesc gazete reacționare în mijloacele de transport. Ce poți lectura după o rundă de alegeri câștigate de PSD, dacă nu revista Kamikaze? La haz de necaz am fost mereu campioni, noi cu râsul ei cu banul gros și vilele de neam prost.
Cufundat în bule și texte, nu am fost foarte atent la colegii de drum. La un moment dat, sătul de ironiile care îi rulau prin fața ochilor, un bărbat, nu foarte vârstnic, în niciun caz pensionar, m-a luat în primire: „Cum poți să citești mizeria asta”, spre mulțumirea altor colegi de drum. Ca orice intelectual – pacifist, ușor excitat după procesul electoral prin care am trecut, în primă fază am intenționat să-i aplic, drept răspuns, 28 de pumni direct în gură, în loc de salut, pe care, de altfel, îl ratase și noul partener de discuție. Cum însă, tipic autohton, și eu sunt mult mai bun la vorbă decât la fapte, mi-am păstrat pumnii și i-am răspuns: „Păi dacă nu mai scoateți Scânteia (organul de presă al Partidului Comunist – pentru tineri) citesc și eu ce pot. Dar dumitale nu îți e rușine să te uiți la Antena 3?”. „Pe mine nu mă vede nimeni când mă uit la TV”. „Nu te vede, dar se vede!”, am apucat să mai zic. Din fericire, bărbatul a coborât, eu am rămas, dar a simțit nevoia să-mi mai spună ceva, de la buza trotuarului, trecând direct la urări de final de an, cu mame și morți, cunoscuți sau necunoscuți. Autobuzul și-a văzut de drum, dar dacă partenerii de drum și-ar fi transpus gândurile în fapte și nu se mulțumeau să mă ucidă cu privirea, probabil și la această oră aș fi fost biciuit, crestat ritualic cu lama și sărat din abundență. În fond, ce drept am eu, chiar și provocat, să le discut gusturile.
