„Hai, sus, mai vioi, că la vârsta voastră nu aveți voie să vă plângeți că v-a moleșit căldura”, și-a făcut intrarea în autobuz bunica (relativ tânără pentru acest rol, genul uscățiv – energic- isteric) însoțită de cei doi nepoți (undeva între 4-6 ani). Vioi, nepoțeii s-au agățat de primele bare care le-au ieșit în cale, precum doi marinari obligați să stea pe puntea vasului în plină furtună în mijlocul Pacificului. Ușile se închid aproape lin, șoferul pornește aproape grăbit și după nici 100 de metri, frânează brusc.
Nepoții rezistă, bunica se prăbușește pe culoar precum un brad aflat la prima întâlnire cu o drujbă. De jos, de la nivelul podelei se aude un icnet scurt, urmat de niște cuvinte lungi: „V-am zis să vă țineți? V-am zis! Ascultați dracului de un om în vârstă”. Un nepot ascultă, celălalt pleacă în goană după ochelarii bunicii plecați spre partea din față a autobuzului, probabil hotărâți să-l privească în ochi pe șofer. „Gata cu agitația. Tu ce alergi așa prin autobuz. V-am zis, vă urcați civilizat, nu dați năvală ca tătarii pe scaune. Întâi perforezi biletul, vorba vine, pui cartela asta la aparat”. Cartela apăruse din străfundurile unei genți în care un sac de porumb, de trei duble (asta e doar pentru cunoscători) s-ar fi rătăcit lejer. „ Andrei validează cartela, cum te-am învățat acasă”. Andrei, încă încleștat de bare ratează momentul și celălalt nepot, mai sprinten și mai mic, o înșfacă. „Alo, alo, alo, alo, obraznicule, ai tu vârsta, ai tu dreptul să ai cartelă? E a lui Andrei”. În mica busculadă creată în timpul recuperării cartelei de la „obraznic”, aceasta scapă de sub control și discret se prelinge pe sub ușă. Ghinion? Nu, noroc chior, autobuzul tocmai oprise în stație. Sprintenul sare din mașină recuperează cartela și se urcă la loc. „Băi obraznicule. Ce stație e aici? Aud? La ce stație coborâm noi? Eroilor! E aici Eroilor? Nu e! ”, după care recuperează cartela. Începe să o manevreze cu nervozitate în proximitatea aparatului de validare, care scoate tot felul de sunete. În vacarm prind parcă o frântură de melodie emisă de validator. Dacă eram Moga, aveam déjà un hit. „Uite așa se face Andrei. Ai înțeles! Domnu, nu vă supărați, ce ziceți, am făcut o călătorie, o fi luat-o?”. Aprob din cap că da, de frică să nu înceapă să chinuie din nou biata mașinărie, îmi ajunge o melodie, nu vreau să scot un album.
„Gata, la prima coborâm. Asta a fost cu autobuzul. Acum mergem să vă învăț și la metrou”. Vai de mine.M-a cuprins indecizia paralizantă altoită în panică, să sun la protecția copilului, Metrorex sau direct la poliție. În cele din urmă am renunțat, în fond e șansa lor să devină bărbați. Lumea e o junglă și nu o ai mereu pe bunica alături.
