Memoria este locul meu de joacă preferat. Amintiri, gusturi, mirosuri, culori, le mixez, le destram și le recompun după cum mă taie capul. În ultima zi de lucru în redacție a colegului Fetic (un nebun frumos, ar putea fi și mai frumos dacă ar fi mai puțin nebun), un alt coleg i-a făcut o omletă. Câteva ore mai târziu am decis să fac și eu una, dar cum am greșit putin îmbinările a trebuit să mă mulțumesc cu niște ouă jumări.
Brusc mi-am amintit că cele mai bune jumări ale copilăriei le făcea mătușa mea Tanța, care nu a avut șansa să îmbătrânească plecând dintre noi cu peste 30 de ani în urmă, când se afla la jumătatea distanței dintre 30 și 40 de ani de viață. Cum amintirile au viața lor proprie și nu apar sau dispar fără rost, mâine voi merge la aniversarea primului an de viață al strănepoatei mătușii mele.
De unde am plecat? Unde am ajuns? Răspunsurile vin unul după altul în mintea mea și acolo rămân. Deocamdată.
