Tatal si fiul, destul de mic, se plimbau pe biciclete pe o straduta mai putin circulata din Capitala (da ,exista si asa ceva). Tatal livra indicatii si comenzi cu o viteza incredibila, „Stop, esti atent, pleaca, stai, atentie, masinaaa, dreapta, curba”. Toate acestea pe o distanta de 200 de metri, cat puteam observa eu. Copilul executa tot. Tatal insista pe atentia sporita. La un moment dat, buimacit de propriile comenzi, tatal intră cu bicicleta in copil, il rastoarna, ii stramba o roata micutului si se opreste zbierand, ca i-a zis sa stea. Desigur, accidentul avusese loc tocmai pentru ca statuse.
Copilul cu un cot zdrelit nu zicea nimic, tocmai invatase o prima lectie, aceea a ascultarii neconditionate. E buna o perioada, dar in final te trimite la pamant.
