Mă scurgeam pe marginea trotuarului cu acel sentiment de om cu viitorul aranjat, pe termen scurt (roşii, pâine prăjită, brânză și niște bere cehească zăceau relaxate în scoșă) și mediu (două bilete la pariuri sportive, superbe blăni ale ursului din pădurea mea financiară, se hârjoneau în buzunar).
Coada ochiului mătură involuntar o familie care probabil revenea din vacanță (exces de bagaje) doi copilași mici (fată și băiat) și doi părinți ars-bronzați. Țanțoș ca o meduză uitată la soare, trec pe lângă ei, fetița strigă ”nenea”, dracu îmi dă un brânci, îi fac cu ochiul, deși în mod obișnuit nu interacționez cu copii nimănui, fetița nu știu ce vede în fața ochilor (habar nu am de efectele caniculei asupra copiilor) se repede să mă ia de mână strigând ”tati, tati”. Sper pentru un moment că îl strigă pe domnul de lângă mașină, dar fulgerător pricep și eu și el că ”tati” sunt eu. Fetița mă prinde de mână, realul tati scoate fuioare delicate de fum pe nas, eu simt că berea e caldă, roșiile borșite, brânza prea sărată, biletele necâștigătoare și că în general nu mai am viitorul aranjat pe termen mediu și scurt. Da, știu, nu fug de confruntări dacă așa îmi e norocul, dar realului ”tati” i-aș fi putut da un cap în gură doar dacă eu aș fi venit dinspre piață călare pe un cal de talie mare. În cadru mai exista doar o viitoare victimă, mai victimă decât mine, doamna mamă. Conștientă și ea de acest lucru, se repede să ia fata în brațe încercând să acopere șirul de ”tati”, care îmi era adresat. Femeia debita un nesfârșit val de inepții, care deja mă băgau și pe mine la idei, iar când o aud ”ce vrei dragă, are șapcă la fel cu a ta”, decid să sfidez vremea, să mă fac că plouă și să întind pasul.
Cum nu sunt laș, i-am mai făcut o dată fetiței cu ochiul, cum nu sunt erou, nu am îndrăznit să mai întorc capul după ce m-am îndepărtat câțiva metri.
PS
Nu există niciun PS.
