Relatia cetatenilor din Balcani cu statele de pe harta acestei zone a Europei si
care le guverneaza existenta este … complicata, sumar spus. Istoria locului a fost
adesea nefericita si a prilejuit multe incercari pentru oamenii de rand, iar liderii pe
care acestia i-au avut de-a lungul timpului au fost pe cat de iubiti, pe atat de
dezamagitori.
Daca exista un loc in lumea asta unde speranta s-a invatat, de nevoie, sa
moara si sa invie in cicluri nesfarsite, as zice ca Balcanii reprezinta acest loc. De
aceea, as vrea ca observatiile pe care le voi relata in continuare sa fie intelese,
candva, si de catre politicieni, in speranta ca macar unii le vor gasi folositoare pentru
transformarea lor in oameni de stat.
Mai intai, s-a intamplat sa merg la Sofia, trimis fiind de banca pentru care
lucram la momentul respectiv. Ziua, seminar, prezentari si dezbateri, iar seara, cina
in oras, plimbare in centrul capitalei bulgare si socializare in format multinational.
Majoritatea oamenilor prezenti, tineri corporatisti, fie aspiranti la statutul de bancheri
de profesie, fie din categoria “creatives”, avand in portofoliu proiecte de inovare, de
marketing, de branding cultural.
Incet-incet, discutiile purtate pe seara, in circumstantele informale, au
alunecat spre tema inapoierii de care sufera Bulgaria si Romania, comparativ cu
restul Europei. Tinerii colegi bulgari puneau aceasta “suferinta nationala” pe seama
a doi factori determinanti: unul mostenit istoric – influenta ortodoxismului asupra
societatii, altul contemporan – coruptia politicienilor, cu diferenta ca se pronuntau
asupra celui de-al doilea factor intr-un mod voalat, avand grija sa nu rosteasca
aprecieri categorice, in registru acuzator, la adresa liderilor politici conationali.
Colegii bulgari erau prudenti pe acest subiect si parea ca prefera sa nu se auda unii
pe altii spunand cu voce tare ceea ce toti stiau, de fapt.
In acest context, a venit vorba si de noua cinematografie romaneasca, cativa
dintre tinerii nostri vecini fiind implicati in productia de film si proiecte regizorale.
Desigur, mentiuni laudative, punctarea filmelor romanesti care le-au placut, a
premiilor luate de acestea la festivaluri internationale si tot asa. Dar, atentie, nivelul
lor maxim de admiratie tintea altceva, absolut surprinzator: lor li se parea fantastic si
aproape de necrezut faptul ca statul roman finantase din bugetul public facerea unor
filme in care marele personaj negativ era tocmai statul roman, prin neputintele si
erorile sale in raport cu cetatenii. “Moartea domnului Lazarescu” si “Eu cand vreau
sa fluier, fluier” au fost doua astfel de exemple pomenite atunci, concluzia exprimata
de colegii bulgari fiind ca “la noi, niciodata statul nu ar fi de acord sa dea bani pentru
filme care critica statul”.
A doua observatie vine din Muntenegru, dar nu se refera numai la acest stat,
intrucat acolo am avut prilejul sa stau de vorba cu persoane si din alte tari din
Balcani, precum Bosnia si Kosovo. Numitorul comun pe care l-am vazut
manifestandu-se in discutiile cu muntenegrenii, bosniacii si kosovarii a fost admiratia
acestora cu privire la protestele anti-coruptie si anti-guvernamentale din Romania
ultimilor ani, anume cele starnite de tentativele repetate de modificare a legilor
justitiei.
Nu am putut sa nu remarc cum acesti oameni, atunci cand aduceau in
discutie subiectul protestelor organizate cu perseverenta la Bucuresti, aveau o
stralucire in ochi, vorbeau cu insufletire, de parca era cauza lor de imbratisat, iar la
final de dialog ofereau strangeri de mana energice si solidare. Va rog sa inchipuiti
pentru o secunda cum e sa fii admirat in strainatate, pentru ca esti roman si pentru
ca acasa, in tara ta, romanii se opun in strada coruptiei legiferate si reusesc sa
blocheze abuzurile pe care politicienii vor sa le faca folosindu-se de parghiile legale
avute la dispozitie.
Nu gresesc daca spun ca, pentru toti cei din Balcani cu care am trait astfel de
momente, ceea ce s-a intamplat la Bucuresti, in Piata Victoriei, in ultimii ani,
reprezinta un exemplu de democratie, un far care le da lumina, chiar daca este
indepartat si chiar daca in tarile lor nu reusesc sa coaguleze la fel de manifest
oprobiul public impotriva coruptiei. Imi dau seama ca, de la Bucuresti, e greu sa se
vada impactul pe care protestele l-au avut la nivelul altor natiuni din regiunea
noastra, de aceea consider ca trebuie sa las o marturie in acest sens, desprinsa
strict din cele traite de mine.
Paradoxul balcanic pe care eu l-am vazut flagrant este acela ca oamenii din
Balcani isi iubesc tarile pe care le au fiecare si, in egala masura, iubesc sa critice
guvernarile acestora, intemeiat, nu am nicio indoiala. Iar atunci cand ei nu pot critica
in mod direct sau suficient de puternic, ii iubesc pe aceia dintre balcanici care pot.
Acest paradox isi are radacina intr-o acuta lipsa de sinergie intre stat si
cetateni, in decuplarea politicienilor si a intereselor lor de nevoile reale ale
oamenilor. Coruptia este evidenta in toata regiunea Balcanilor, dar nu avem
exclusivitate asupra ei. Coruptie a fost si este si in alte parti ale Europei. Dar, spre
deosebire de europenii occidentali, est-europenii si balcanicii au naravul sa isi fure
singuri caciula, tocmai prin intermediul liderilor pe care si-i aleg.
Regiunea noastra are cateva state carora li s-a pus in mod deschis eticheta
de “state esuate”, dar are si mai multe care, sub aspect functional, nu sunt departe
de aceasta conditie. Ori, un stat esueaza tocmai atunci cand gradul de sinergie intre
institutiile publice si populatie atinge un nivel minimal critic, iar asta se intampla cand
politicienii confisca puterea de stat in interes propriu si inceteaza sa mai fie liantul
care ar trebui sa fie intre oameni si institutia statului.
Sursa imaginilor: https://business.facebook.com/Paul-Hitter-310663711720/
