Am decis să mă studiez,
fără microscop și fără milă.
Interior, exterior,
o autopsie ”în viu”.
Inima este un organ violent,
fie bate, pentru mine,
(cam des pentru gustul medicilor)
fie se frânge, pentru alţii
(uneori absolut de pomană).
Creierul este şi mai periculos
și-a pus în cap să gândească,
nociv obicei, contraproductiv,
ca să nu spun falimentar.
Stomacul e singurul care îmi face surprize.
Neplăcute.
E în cârdășie cu duodenul.
Ochii și urechile funcționează perfect,
din păcate, având în vedere lumea în care trăim.
În rest sunt bine,
mi-am legat sufletul de calorifer,
să se încălzească reciproc
și deja mă simt pregătit să vizitez Polul Nord,
în papuci și pantaloni scurți.
Ulterior o să mă plimb prin Iad.
Desigur, cu tălpile goale.
