Ne-am cunoscut cu fix 26 de ani în urmă, am fost la un pas de un mic conflict, eu veneam de la discotecă, el de la un coniac. Pasul nu a fost făcut, ar fi fost unica ocazie, după aceea ne-am simpatizat incurabil. Nu se putea altfel, nu mai întâlnisem niciun bulgar care să fie naționalist român. Patru ani mai târziu, la nunta la care eu eram ginere, el a fost socru mic. I-a plăcut viața, sunt multe povești, dar trebuie să spun, cu un soi de regret vicios, nu am ciocnit niciodată un pahar care să conțină altceva decât apă. Iubea multe, dar cel mai mult își iubea copiii și nepoții. Cel mai important e că ei au știut acest lucru. Dragostea a fost reciprocă și a fost împărtășită până la capăt și dincolo de el, sunt convins de asta.
În urmă cu o lună am înțeles că a predat armele, că nu mai vrea și nici nu mai poate să se lupte, constatase că e prea multă durere în lume, în general, și în corpul lui, tot mai mic, în special. Nu cred că l-a cunoscut pe Kusturica, dar ieșirea din scenă pare să fi fost regizată de acesta. Au fost trei săptămâni în care s-a plâns mult ( ”murea” zilnic) și în care s-a râs de nenumărate ori (a făcut glume și a fost ironic până în penultima zi). Un scurt episod, relevant, era sâmbătă, părea că se stinge și îi țineam lumânările cu Vali, fata lui cea mică, mireasa de la nunta la care eu am fost ginere. Tensiunea era evidentă, timpul se surgea lent, își revenise puțin, a întrebat cât e ceasul, era 19.55. A cerut telecomanda, ”Hai că începe meciul Stelei”, după care am recapitulat puțin clasamentul. Nu m-ar mira ca meciul de ieri al Stelei să se fi amânat, tocmai pentru că el nu putea să-l mai vadă. Acesta era omul, conștient până în ultima clipă și de moarte și de viață. Suferea, dar continua să discute cu familia, cu mine își permitea și luxul să tacă, știa că apreciez liniștea. Acum, dinspre el…doar liniște.
PS
În satul său, există obiceiul ca atunci când moare cineva, membrii comunității să aducă pachete cu alimente, un soi de colete pe care decedatul urmează să le ducă rudelor lor scăpate de grijile pământești. O femeie din sat și-a visat tatăl cu câteva zile în urmă, acesta i-a cerut o sticlă de coniac spunând că o să i-o aducă Mișu în curând. Tare mă tem că, după 26 de ani de abstinență, mulțumit de cum s-au aranjat lucrurile la ultimul său drum, Mișu să nu ajungă la tatăl femeii cu sticla pe jumatate goală.
Nu i-am lăsat niciun mesaj pentru tata, știe el mai bine ce vești să-i ducă.
