Fără certificat de deces sunt un om mort. Pe vremuri era invers. Acum sunt alte vremuri. Sunt conștient că îmi lipsesc multe, dar nu m-am gândit, până azi, că aș avea nevoie și de certificatul de deces.
Ca să nu mă stafidesc definitiv, am decis în ultima zi a anului să ies la o scurtă plimbare. Cum în cale mi-a ieșit și un supermarket, am zis să intru să văd cum se mai agită lumea pe ultima sută.
Dau să intru, când un domn foarte corpolent de la pază mă oprește.
-Vă rog să-mi prezentați certificatul de deces!
-Nu am așa ceva.
-Fără nu se poate!
-Asta e nouă, ați inversat, în loc de ”aici nu intri nici mort”, la dumneavoastră se intră doar mort.
-Dacă ați început cheful mai devreme eu zic să vă vedeți de treabă. O zi bună, la mulți ani!
-Dar dacă aveam certificat îmi mai spuneați ”La mulți ani”?
-Normal.
PS 1
Un moment m-am gândit că este un semn. În ultima săptămână am suferit o entorsă, am avut o criză de ulcer, m-a durut în gât și mi-am rupt o măsea.
PS 2
Adesea realitatea strică poanta. Nu a fost niciun semn. Când la finalul dialogului am scos din buzunar certificatul verde (sunt de școală veche, îl am printat pe hârtie), omul de la pază și-a tras o palmă peste frunte.
-Eu ce ziceam?
-Certificat de deces!
-Aoleu… de acces.
