Cu doi ani în urmă stăteam, în rol de pacient, într-un spital și ziceam că mai rău nu se poate.
A urmat pandemia, cu alaiul ei de nenorociri, și am văzut că se poate.
Când tocmai mă pregăteam de revenirea la normalitate, la câțiva pași de noi a început războiul.
Acum nu mai zic nimic, doar mă uit, din când în când, fie spre cer, fie în pământ.
Aștept sosirea extratereștrilor și un cutremur devastator, măcar să le bifăm pe toate.