Căutând să te simți tânăr îți dai seama că este extraordinar să nu te simți bătrân. Am pățit. În grup. Pentru că după o lungă perioadă de izolare pandemică realizezi ce bine este să faci anumite lucruri în grup. Nu derapați spre prostii, că nu a fost și nu este cazul. Mă refer doar la niște dușuri scoțiene, în care melancolia călduță alternează cu sinceritatea rece ca gheața. Vă recomand procedura, este extraordinară, nu neapărat pentru nivelul epidermic, ci pentru ceva mai puțin la vedere și ceva mai rar: suflet. Trebuie să recunosc că este incredibil să te întâlnești cu câteva zeci de oameni cu care să poți vorbi aceeași limbă și nu e vorba doar de limba maternă. Dacă nu am mai spus, repet, sau, mă repet chiar dacă nu am mai zis, la Găești, din când în când au loc minuni. În special când se reunesc absolvenții de liceu din incredibilul an 1992. Adunăm sau scădem, după cum ne lasă inima și vedem că e vorba de 30. Ani, desigur. Faptul că am putut să vorbim la fel de sincer ca atunci, fără excepție, fără să simțim nevoia să demonstrăm ceva, m-a încântat. Doar și pentru asta uneori merită să aștepți 30 de ani.
Îmi place să mulțumesc, în general, aș face-o și acum, vizați sunt profesorii și colegii (nu aș pune ”foști” nici mort), dar de data asta îmi pare că e prea puțin pentru tot ceea ce am primit.
