Combinația noroc-ambiție e letală.
M-am confruntat cu ea.
Da, știu, să vorbesc eu și de noroc și de ambiție în același deceniu e un eveniment.
Să relatăm confruntarea.
De Revelion, cu gândul la copilărie, am cumpărat tradiționalul ”loz în plic” de la un chioșc (care încă mai vinde ziare) dintr-un centru comercial. Am mizat pe noroc trei lei.
Ajuns acasă am desfăcut ”plicul” și – noroc curat – am câștigat trei lei. Câteva zile am stat în cumpănă. Ce să fac, cu banii câștigați să cumpăr încă un loz sau să înrămez direct norocul? Am mers la centrul comercial, cum la rame era închis, am zis să iau alt loz.
Ușor de zis.
”Noi doar vindem lozuri, dacă vreți câștigul trebuie să mergeți la Loteria Română!”
Vai de noi, un calcul simplu îmi indica faptul că dacă vreau cei trei lei câștigați în urma unei investiții de trei lei (știu, profit zero, dar nu-mi spulberați iluzia că am avut noroc) trebuia să investesc șase lei frumoși într-o cartelă de metrou. M-am gândit că totuși doamna nu a fost foarte exactă în exprimare, iar la doi kilometri distanță știam că este o agenție loto de cartier, de ce să nu încerc și acolo?
Nu se face să lași norocul baltă.
Zis, mers și făcut.
”Sigur, vă pot da câștigul, dar trebuie să completați pe bilet numele, seria și numărul buletinului, CNP-ul și să prezentați și actul de identitate”. Ultima parte m-a salvat să nu mă fac de râs că nu știu CNP-ul. ”Nu-l am, dar revin”.
Aici a apărut ambiția.
Dacă tot m-am învârtit atât și am irosit ceva timp, hai să duc lucrurile până la capăt. Am mers acasă, am luat actul, am revenit la agenție, am completat datele și am ridicat alt loz.
Nu vă pot spune dacă e câștigător sau nu, doar nu sunt nebun să-l desfac și să pierd din nou timp și energie în cazul unui câștig.
Știu un Ion, i-l fac cadou!
