Am făcut o nouă vizită la spital, la urgență.
Surpriză, de data aceasta nu eram pacient.
Atmosferă tipică pentru zona de primiri urgențe, ambulanțe, aglomerație, bombardieri, mulți bombardieri și de asemenea multe persoane pe care nu le bănuiesc de plata asigurărilor medicale. La ortopedie, unde lumea se prezenta fie cu un picioruș frânt, fie cu o aripioară zdrobită, cei mai mulți bolnavi așteptau rezemați de pereți, scaunele erau ocupate de niște burtoși ”veniți la o intervenție”, în traducere alt burtos se bătuse cu cineva și avea nevoie de mici ajustări, de urgență.
Când am dat să casc gura pe tema scaunelor (o încercare temerară de a fi vătămat și reparat în același spațiu) pacientul pe care îl însoțeam mi-a atras atenția că un tânăr ne defila prin față cu un frumos cuțit la cingătoare. Gândesc cu voce tare, ”domnul operează fără anestezie, un profesionist”. Greșit, domnul tocmai se ”bătea pe burtă”, telefonic, cu un medic pe care îl ruga să-i aranjeze un tovarăș.
Client fidel.
Ce vreau să zic?
Mai nou fac injecții, le execut, adică sunt la celălalt capăt al acului decât până acum.
