La o coadă, înghețată din toate punctele de vedere, o doamnă mânuia un citat precum un bolnav de Parkinson un brici. Cum discuția dintre doamna cu citatul și o altă doamnă se încălzea pe drumul spre o ușoară păruială, am intervenit și am ordonat puțin cuvintele din citat, astfel încât să capete sens, și am precizat ce autor a pus în gura unui personaj respectivele vorbe. Știu, greșeală de neiertat, dar prea mă mânca limba și de la o vreme tac cam mult. ”Și de ce trebuie să te credem pe dumneata, ce te recomandă?”. ”Vocea și talentul”, era răspunsul automat, dar am simțit nevoia să mă cufund și mai tare: ”Nimic, doar că ascult destul de mult teatru radiofonic – în ultimele trei luni am consumat peste 100 de piese – și uneori mai și rețin vorbe, propoziții, fraze”. ”Nu există, nici nu sunt atâtea”. Am vrut să-i spun că doar Dan Puican a regizat peste 1000 pentru radio, dar chiar și eu mi-am dat seama că risc să mă bălăcesc prea mult în trufie. ”Desigur, Shakespeare nici măcar nu a existat”, au fost ultimele vorbe, înainte să părăsesc coada.
Pentru conformitate, citatul era următorul: ”Am irosit timpul şi acum timpul mă iroseşte pe mine.” (The Life and Death of King Richard II – William Shakespeare).
