Am ieșit la o foarte scurtă plimbare, după ploaie, fix ca o ciupercă (mereu am visat să mă deplasez mai mult pe verticală decât pe orizontală, ca orice plantă – atenție, aici nu e autoironie, e lăudăroșenie).
Când am ajuns în zona Străzii Romancierilor, pe un zid stătea scris, mare, negru pe galben ”M… Dan”. Cum pe toate le iau personal, m-am oprit să analizez textul. Singura concluzie a fost că în ciuda unor aparențe sunt extreme de conservator. Chiar dacă este știut că majoritatea textelor/picturilor de pe garduri și pereți sunt opera unor masculi, eu am sperat ca mesajul cu numele meu să fi fost opera unei femei. Nu interacționez cu necunocuți, dar chiar și așa…
Altfel, la începutul săptămânii o editură a lansat o carte. Alături de autor s-au mai aflat trei scriitori (doi dintre ei se califică fără probleme în orice top 5 scriitori români, încă în viață). Editura a decis să transmită evenimentul și online iar transmisia s-a bucurat în momentul de vârf de 9 privitori, iar la un moment dat, ”pe fir” mai eram doar eu cu un prieten din această zonă. Cum le iau personal, încă de pe atunci am simțit că urmează mesajul de azi. Da, știu evenimentele culturale nu sunt suficient popularizate, dar dacă teleportezi orice român în Myanmar sau Kiribati, în maxim o oră află de unde poate face rost de o pâine sau de un pahar de apă.
Dar de, orizontala ne mănâncă, verticala e grea.
