Îmi place mă să plimb prin aerul tulbure al dimineții citadine,
mai ales când pubelele de gunoi stau, abundente,
la marginea trotuarului, precum păsările de noapte,
care oferă, gunoi pentru unii sau aur pentru alții.
Mirosul dulce-acrișor-vomitiv,
de sfârșit de lume organică
îmi lasă impresia că bat străzile
din Napoli, Casablanca sau Buenos Aires.
Nu am fost, dar stau bine la ”închipuiri”.
Un pui de pescăruș, gras și diferit,
ciugule iarbă ca o găină rurală.
O doamnă, nu cad în grota descrierii, exclamă:
”Ce frumos e! O fi bun de mâncat?”
O femeie tânără își trage copilul mai aproape.
Eu mă plimb și sunt convins că plutesc,
ca un surfer australian peste un ocean de gunoi.
Mânca-v-aș frumusețea!
