O tânără mi-a urat de dimineața, înainte de instalarea caniculei, să mă lovească moartea. Din vedere parcă o cunosc, din ură, ea crede că mă cunoaște foarte bine.
Nu știam că moartea și lovește, credeam că doar te ia. Nu sunt curios să aflu cum e să mă lovească fără să mă ia.
În fine, am întrebat ”de ce?”, ”știi tu mai bine, amăgitorule”. Sincer, amăgitorule mi-a plăcut, dar nu am înțeles ce știu eu mai bine. Mi-am luat o cafea și biografia la mână. Să văd care din faptele mele pot duce la o condamnare capitală.
Concluzia?
Nu îmi place să mă laud, dar mă încadrez mai mult la premii decât la pedepse.
Oare mă amăgesc?
La revenirea spre casă am observat cum o pereche de pantofi sport au început să urce la cer fără mine (foto), cred că asta înseamnă că blestemul nu s-a prins și tânăra amăgit/dezamăgită a ratat ținta.
