E clar, avem nevoie de repere. Nu morale, nu sunt atat de profund. Vorbesc de repere care sa ne ajute sa ne descurcam in orasul mult prea aglomerat.
In urma cu ceva timp ma abordeaza o batrana, in zona Unirii, si ma intreaba daca stiu pe unde se afla un restaurant. Binevoitor ii spun ca da, ii explic cate la stanga si cate la dreapta sa faca si la final ii spun:<Este exact langa Teatrul Evreiesc>. <Pai tocmai teatrul il cautam, dar credeam ca nu ati auzit de el>. I-am multumit in gand, si am pus jignirea in carca aspectului meu de Adonis in floarea varstei, ce poate fi banuit ca gusta, la halba sau pahar, doar din unele placeri ale vietii.
Scena s-a repetat in multe alte moduri. Opera de langa parcul homosexualilor, Libraria Eminescu aflata buza in buza cu magazinul de toale, teatrul de sub,langa, peste bar…….
Constat ca nu am reperele corecte, dar nici nu vreau sa le schimb, si am inceput sa nu ma descurc in actualul oras. Asa ca il las mostenire pe acesta si continui sa ma plimb in cel pe care il stiu eu.
ca tot e vorba de repere. eu propun reperul lui Oli.
(Interviuri interzise doamnelor. Şi mai ales domnilor)
Oli aruncă bomba şi-i cade lui Gabi trompa, iar lui Gică pompa.
Neobositul Urmuz, nu mai are linişte (şi nici parteneri serioşi de discuţii prin Parcul Operei) în lumea asta pestriţă şi plină de uranişti cordiţi. Dacă nu mai dă Ionel cu pumnul şi nici Fane al lui Gigi nu-l mai dezbracă să-l strângă de boaşe pe bietul Meme, apare un altul şi mai şi. E Oli, mă! Ală mare şi tare, care a fugit la arabi. Teroristul teroriştilor! Direct din lumea celor care mai mult cuvântă decât se răz-gândesc, ex-stelistul aruncă bomba! Şi i se blegeşte lui Gabi trompa. Şi lui Gică pompa. Chestie de rimă, zice Toma Caragiu. Nu la fel zice… şi anal-iştii din fotbalul românesc. Care au întors pe toate feţele şi în special pe toate dosurile, fără pic de tandreţe, delicateţe, de chestii creţe… subiecţii. Cum însă Urmuz e doar unul, numai el… însăşi a reuşit să îi abordeze discret şi fără dantelării pe cei 3: Oli, Gabi şi Gică.
Ce a aflat reporterul nostru special, veţi citi în numarul (sau numerele?) viitor(oare) – am glumit! Era încă o aluzie nevinovată. Veţi citi imediat. Vine băiatul…
URMUZ: Să începem cu coada. Cu sfîrşitul. Sunteţi pederast?
OLI: Cui i-aţi pus-o? Întrebarea, mă refer…
URMUZ: Da. Cred că e mai bine să începem cu piscul! Cui i-aţi pus-o?
GABI: Care dintre noi? Putem să răspundem pe rînd? Sau toţi odată?
OLI: Nu toţi odată, că nu suntem aici la parade sau manifestaţii din alea care îţi palc ţie. Mie mi-e frică să nu mă prindă nevasta cu o femeie în pat, nu cu un bărbat!
URMUZ: Nu-i tot dracul ăla?
OLI: Sigur că nu! Ce şi reporterul e de al tău, Găbiţă?
URMUZ: Eu sunt neutru, staţi liniştit. Nu par, dar sunt mai androgin, îmi plac fătălăii, cei 4 fantastici, piraţii din caraibe 3 şi Shrek 2! Şi nu sunt complexat deloc.
GICĂ: Oli e complexat… Nu găndeşte deloc pozitiv. E un antrenor modest care bagă strâmbe la Gigi şi dacă îl lasă bateria la telefon nu mai câştigă nici un meci…
OLI: Hai sictir! Crezi că dacă te cheamă cum te cheamă ai mai multe cojones ca mine?
GABI: Şi dacă ar avea, ce-ţi pasă ţie? De fapt, stai, că nu mai vorbesc cu tine. Am uitat!
URMUZ: Părerea mea este că voi toţi sunteţi foarte sensibili şi de asemenea tare proşti. Vă certaţi ca muierile din nimic. Vă voi demonstra imediat… De exemplu, tu, Gabi, cît de sensibil eşti dimineaţa?
GABI: Foarte sensibil. Eu, în fiecare zorişor de zi mă duc la piaţă şi fac cumpărături – iau cel mai prospăţel lăptic, pâinica cea mai fierbinţică şi portocăluţa cea mai miştocuţă. Şi pun la tăviţă cu micul dejun o floricică parfumată…
URMUZ: Dar dumneata, Gică, la prînz?
GICĂ: Eu sunt şi mai sensibil! Pentru prânzişorul meu, eu iau doar o sălăţică şi un iaurţel, aşa cum îmi place mie. Spăl mai întîi sălăţica pînă ce străluceşte şi apoi tai artistic roşioarele. Le dreg cu uleiaş, acriturică şi, în loc de săricică, pun picăturele mele de sudoare.
URMUZ: Fabulos! Tu, Oli? Eşti sensibil seara?
OLI: În exces! În fiecare seară prepar una dintre mîncăruşele mele preferate. Tocăniţe cu carniţă, fasolică strecurată, gustărică, cortegiu de muşchiuleţ cu vinişor amestecat cu rachiu, biftecuţ în sînge tocăniţă de crevete, orezuţ cu răţuşcă, orezuţ înabuşiţel, ardeiuţi umpluţi, supiţă de găina. Si, desigur, păhărelul meu de vinuţ roşu sau o bericică recişoară, la alegere…
În acele momente Gabi şi cu Gică, invidioşi pe performanţele gurmandului lor coleg de breaslă, îl lăsaseră cu vorba în vînt pe Oli şi împreună cu Urmuz o cotiseră către cărciumioara lui Ismail şi Turnavitu. La un dezmăţ pantagruelic…
Multumesc Pantagruele. Scurt si la obiect.
Esti un reper.
Cum te stiu, ca sa te razbuni pe mine, data viitoare la comentarii imi bagi direct un volum de Balzac.
Indragostitilor care isi alearga unii altora hormonii buza-n buza li se zice: Get a room! Lui Pantagruel nu-i zic decat atat: GET A BLOG! 🙂
Pantagruel e un fel de cuc. Nu are nevoie de cuibul lui. Isi plaseaza ousoarele pe unde poate.