La o ora de maximă Ligă a Campionilor, m-am întreţinut preţ de o repriză cu două gutui. O discuţie amicală în care am depănat amintiri, încercând să le demonstrez că nu am uitat nimic din trecutul nostru comun. Evident nu am pomenit nimic de dulceţurile din copilărie, pentru a nu le răni sentimentele, şi nici ele nu m-au întrebat de felul cum le procuram în urmă cu 25 de ani, din motive care îmi scapă mai ales că după o asemenea perioadă orice „faptă” se prescrie. De un lucru sunt însă sigur după această întâlnire( în urma căreia nimeni nu a avut de suferit) urmează o iarnă pe cinste, cu tot ce trebuie pentru un suflet de copil.
hai ca-ti fac cinste c-o iarna mica, dedes! 🙂
Frumoase gutuile tale ”de oras” DD! E ceva ciudat aici …De muuult , atunci cand zici tu, gutuile erau ceva mai uratele, iar iernile frumoase . Acum mi se pare mie sau e invers ?
*Pai totul e invers de la o anumita varsta.
*Se accepta cinstea domnule Panta. Dar daca vrei la final putem plati nemteste, fiecare pentru partea lui de iarna.
Catre Old Madre, prin intermediul crainicului dedesian:
Gutui cu nuca la cuptior.
Se scobesc gutuile de miezul lemnos, se umple gaoacea cu albus batut cu nuca macinata, zahar si arome, se pun la cuptor intr-un vas cu putina apa – si cand le vine sorocul… agonie si extaz in nuante dulci-amarui.
sa fie primit
aky, cate calorii are minunatia aia?
Care calorii Corleone, ce calorii?! Nix, nada, niente. E mancare care se gateste u iubire, deci e dietetica.
Sa-nteleg ca te preocupa problematica si te consiliezi cu vreun peuso-nutritionist? Ash…