Până la ora închiderii ediţiei în sudul României nu ninsese decât în mintea mea. Încerc o mică provocare, cu o imagine surprinsă exact în urmă cu un an. Ca tacâmul să fie complet am rememorat cu ajutorul unei guri de ceai fierbinte câteva viscole care mi-au marcat existenţa. Aş putea încerca şi o paparudă hibernală cu mine defilând pe bulevard înveşmântat cu doar câteva frunze de bozie, dar vârsta şi fizicul mă îndeamnă la ceva mai multă decenţă şi prudenţă.
5 thoughts on “Provocare”
Comments are closed.
dedes, sa nu indraznesti sa defilezi acoperit doar de niscaiva frunzulite prin centru.
iti dai seama ce s-ar inghesui loredanele, romaniţele, escele şi alte trecute. ca tot s-a deschis sezonul la mistreti…
mistreţul cu colţi de argint şi ….
mama!
mi-ai amintit ce cel mai al dracu’ viscol din viata mea
l-am trait cu ani in urma, vreme de sapte ore intr-un tren personal sinaia bucuresti
care a ramas inzapezit undeva dupa campina, fara lumina si fara caldura, noaptea
veneam de la schi si ceaiul pe care ni l-au adus militarii cu taburile cam in a sasea ora de inghet, cand trenul se zgaltaia amarnic in bataia vantului si troznea din toate incheieturile lui rablagite, a fost cel mai bun pe care l-am baut in viata mea.
pe magheru, zici? cand? :))
am aflat ca sambata ninge, asa ca renunt la proiect.
si daca nu ninge?!