Cu o destul de mare întârziere am servit şi eu „Nunta mută” a lui Horaţiu Mălăele. Despre film s-au exprimat destui, mult mai pricepuţi la asta decât mine, dar nu mă pot abţine să nu punctez un lucru. În materie de logică mulţi dintre regizorii români sunt repetenţi, aşa că nu putea face excepţie nici H.M. chiar dacă este la debut. În cazul în care îţi respecţi privitorii, mă refer la cei care au absolvit măcar 8 clase, nu ar strica puţină rigoare, chiar dacă în artă sunt permise numeroase compromisuri. Să revin la chestiune. Povestea care dă miez filmului debutează cu doi tineri care se împerechează (se iubesc, fac dragoste, asta în cazul în care nu vă place prima formulare) în mijlocul unei poieniţe plină de flori uşor trecute având pe fundal o pădure zdravăn înfrunzită. Aparent nici o problemă. Mai facem câţiva paşi prin peliculă şi aflăm că tocmai a murit Stalin, asta la aproape două săptămâni după scena cu pricina. Cum m-am mai intersectat cu istoria, ştiu că Tătucul a plecat direct în iad la începutul lui martie, verific, să nu fac o contuzie (cum ar fi spus nea Nelu) şi mă conving că aşa este: pe 5.03.1953 poporul sovietic a scăpat de dihanie. Deci, pe o logică simplă, conform lui H.M. în februarie câmpurile din România sunt pline de flori iar pădurile gem de verdeaţă şi păsărele care ciripesc.
Nu caut pete în soare, dar totuşi … puţină logică, chiar şi la o nuntă.
PS
Nu vreau să mai vorbesc şi despre felul în care arătau casele dintr-un sat românesc în 1953.
pai tu nu ai auzit de incalzirea globala?:))
nu am vazut filmul inca insa macar sa fie asta singura problema a filmului..ma cam tem ca filmul romanesc e in cadere si nu in urcare cum aud la toata lumea
probabil incalzirea se aplica si retroactiv. din nefericire aceasta nu e singura problema a filmului.
nu le zici rau mestere.
cu uitatura ta uliu nici michelangelo n-ar avea sorti de izbanda. dar bine le faci! 🙂
stii ca si uliul mai are slabiciunile lui. dar unele neconcordante prea sar in ochi.