*Avertisment. Dede nu incearca sa demonstreze nimic. Povesteste lucrurile asa cum au fost.
Pe blogul lui Pantagruel a iesit la lumina un buchet simpatic de seriale. Dintr-un motiv sau altul, unele independente de vointa mea, nu prea m-am bucurat de ele decat accidental. Cum suntem cam de aceeasi varsta, avem cam aceleasi repere. Numai mediile in care am evoluat sunt diferite. El capitalist de la prima ora a vietii, eu provincial autentic. Provincial-provincial, nu din Craiova, Pitesti sau Brasov, ci dintr-un sat cu oameni, vaci, porci, gaini, bibilici, oi, capre, cai.Asa ca voi povesti cum nu am avut sansa sa devin telenovelist. Pantagruel a inceput cu Dallas. Dar a uitat de Nord si Sud, Nori negri, Sorel si fiul, Pistruiatul, Toate panzele sus. Le stiu, tanjeam dupa ele. Era perioada copilariei mele. Regimul se gandea ca este nevoie de o mica economie de energie electrica. Asa ca din septembrie pana prin aprilie, prizele si becurile erau doar de decor in casa noastra in cursul saptamanii, doar sambata si duminica, puteam sa ne bucuram de wati si kilowati. Uneori nici atunci.Despre aceasta perioada a anului este vorba mai jos. Din aprilie pana in septembrie aveam alte preocupari, toate desfasurate in afara casei. Asa ca de serialele respective aflam mai mult din programul radio-tv, la care tata facea abonament din masochism. Asa ca in perioada respectiva urmaream cu interes :Amintiri din Copilarie(Ion Creanga), Basme populare(Petre Ispirescu), Aventurile baronului Munchausen(Rudolf Erich Raspe), Povesti nemuritoare(popoare intregi)… Toate servite la lampa cu gaz. Am mai crescut. Regimul era acelasi. Asa ca mi-am continuat activitatea. Neamul Soimarestilor(Mihail Sadoveanu), Invitatie la Vals (Mihail Drumes), La Medeleni(Ionel Teodoreanu) si tot ce inseamna Jules Verne…
Am devenit adolescent, si pe la jumatatea acestei perioade a cazut regimul politic. A urmat o perioada agitata, a venit sclava Isaura, si s-a reintors Dalasul dar si un val de „politiste”, Caracatita, Mancuso de la FBI, Jack si grasanul,… Pana s-au linistit apele cam un an, mi-am vazut de treaba, nefiind foarte familiarizat cu televizorul.Majoritatea erau sambata cand „se dadea „discoteca la caminul cultural, asa ca nu ne intersectam prea des. Au urmatMaytrei, Jurnalul adolescentului miop(Mircea Eliade)… si un val de ziare, eram dependent de ele.Cand s-au mai lamurit lucrurile, ghinion stupid, am plecat la facultate si am ajuns intr-o camera de camin, in Regie, care nu prevedea televizor. Cand se termina distractia, apelam la aceeasi metoda de omorat timpul, acum mergea orice. Dupa aceea m-am trezit ca nu mai am rabdare de seriale dar uneori as vrea sa ma inham la cate o astfel de chestiune.Pentru ca mi-a facut pofta amicul, am sa ma arunc in 3 seriale in aceasta iarna. In amintirea vremurilor cand ma uitam doar la lampa. Inca odata: Sa nu fiu inteles gresit, nu ma dau mare cititor, nici nu e cazul. Citeam ca nu aveam ce face in lungile nopti de iarna. Sa fi fost altfel as fi stat tintuit non stop la seriale. Sunt o victima a regimului comunist. Apropo, de cate ori juca echipa nationala (+ echipele de club in cupele europene), aveam electricitate.
PS
Si totusi mai aveam o distractie. Teatrul radiofonic. Din 1980 pana in 1990 nu am scapat mai mult de 10 piese, stiam pe dinafara orele de difuzare, pe programele 1, 2 si 3 ale radiodifuziunii.Si neaparat cenaclul….
Frumos, Djinn-ule Dedes. Imi amintesti de satul care m-a invatat ca intr-o viata anterioara, daca exista, am fost om de munte. Ardeluta, un sat care acum 10 ani nici nu era trecut pe toate hartile, in muntii Tarcaului. Am mers acolo ani de zile, pana spre liceu. Fara electricitate multi ani, cu buda in curte.. am invatat sa mulg vaci acolo. Citeam pe bancuta de la poarta, sau seara la o lampa similara cu cea a ta, Vasile Lovinescu, Eminescu, Jules Verne, basme si treburi ezoterico-mitologice. Si ca un bun fan Dallas ce eram, cand mi s-a dat in custodie un pui de iedut, negru ca cerul gurii mele de acum, Akishoru l-a botezat Bobby. Curatam maslinele dupa Bobby zi de zi, prin botez il ridicasem la rangul de animal de interior. Cand am revenit in Buc si al lui Dallas, stiam ca mi-am indeplinit treaba de prozelit si am vorbit ardelutenilor de suferintele bunului frate al samavolnicului J.R. (Fir-ar el sa fie de aghiutza, J.R. asta, da tot zambea mai seducator si radea mai cu pofta ca uneori asepticul de frati-su..)
Baietii ca tine Aky, veniti la rude, aduceau un suflu nou in mediul nostru si starneau mici invidii prin povestile citadine pe care le turnau. Pentru a contrabalansa faceam parada de ceea ce aveam noi.La sfarsitul vacantei noi visam sa fim ca ei iar ei sa fie ca noi.
Tot pe vremea cand urmaream Ciresarii, mergeam in practica agricola la camp, asta in timpul scolii, iar dupa orele de scoala sau nu, invatam sa lucrez, tot la lampa, la andrele sau sa crosetez minunatele mileuri, care acum evident nu se mai regasesc pe mobilierul modular, wenghe si cu canapeaua de piele din care urmaresc la dvd Heroes sau Roma.
PS
In 86, tata a dat spaga sa poata cumpara renumita mobila drobeta si un tv Diamant, sa poata privi campionatul mondial din mexic, daca nu ma insel, pe bulagari…
Akyshoara uita complet la Ardeluta ca e copilul betoanelor, si-mi amintesc ce mirare m-a cuprins de mirarea satenilor vazand ca Aky cere sa bea direct de la vaca, se duce sa faca fanul si ia zilnic ore de muls. Bashca mananca macris si sta la povesti cu batranii ore in sir. Pentru sateni stiu ca era greu, dar totusi lumea aceea, in care lampa lui Dedes era sursa de lumina (acum numa vreo 10-12 ani, repet), Tv-ul se vedea cu purici cand ploua, ca-n comunism, si cine avea cate o biblioteca cu clasici o tinea frumos oranduita – lumea aceea a dat multi oameni frumosi contemporaneitatii noastre cu hi-tech-uri si multimedia cat cuprinde. Gazda e inclusa aici.
maestre DEDE,
…
maestre,
cred ca am citit cel mai FRUMOS articol postat vreodata pe blog.
altceva nu mai am ce sa spun. gata, ai trecut examenul 🙂
vorbesc serios, cred ca e timpul sa publici ceva si prin librarii. vreau sa cumpar ceva cartonat cu numele tau sa pun in biblioteca.
apropo de biblioteca.
iara trebuie sa te laud
EXCELENTA
ideea matale cu ‘MUZEUL’ de deasupra LAVITEI.
o poza la fel de mare ca articolul.
nu mai am adjective. decat semne de exclamatie.
old madre,
esti la fel de haioasa ca domn dede. mereu.
cum ai putut dumneata, o bulgaroaica veritabila, sa le stalcesti numele ‘vecinilor de la sud’ chiar acum, cand e raca mai mare dupa … necaificarea asta.
‘bulagari’.
adica… bulgari-bulangii :)))
nu ca nu ar merita apelativul si porecla dupa tot ce au declarat anul asta despre noi…
Scuzele mele d-le Panta pt greseala, am scris la lumina unui opait mai modern, iar vazul , din cauza varstei , imi mai joaca feste…
In ceea ce priveste originea mea, vorbesc mult mai bine romaeste decat bulgareste sau sarbeste.Asa cum a scris Dede mai de mult, satul in care am crescut se numeste Puntea de Greci, este populat de bulgari carora li se spune sarbi…
Mi-a placut chestia cu LAVITA nea Panta. De fapt e o canapea destul de moderna, pe care am pus o „scoarta” ardeleneasca. dar de acum lavita se va numi.
tot nu inteleg.
este din eugen ionescu, cumva?
pai daca sunt bulgari de ce le zice sarbi, chiar daca printr-o ironie a sortii staul este „grec”.
???
nu este din niciun eugen.pur si simplu asa stau lucrurile, e o realitate.atat
iar dede a dat-o intr-un material cu aproape 2 ani in urma…era un reportaj la fata locului.
cu 2 ani in urma
draga old madre,
nu ajunsesem sa-l citesc pe dede.
atunci ma ocupam cu unii mai mic. cu llosa, cu dostoievski, cu nabokov si cu borges…
inca nu descoperisem impresiile de calatorie neoromantice
ale maestrului in ascensiune.
dede, am zis-o bine?
sau mai incerc o data? :))
Pantacruel nu mai incerca sa intepi pielea unui elefant cu o penita micuta. Stii bine ca e riscant. Acum 2 ani te ocupai de Llosa?Bun.
Cu toate acestea hai sa te lamuresc. Satul se numeste Puntea de Greci dinainte de venirea bulgarilor. Prin acea zona, negustorii greci treceau peste cele doua rauri relativ apropiate, Arges si Neajlov. Pentru ca respectivii bulgari, inainte sa ajunga in Romania au trecut prin Serbia, pe unde au stat o perioada scurta, au fost numiti sarbi,romanii din zona le spun asa, desi stiu toti ca in satul vecin stau urmasi lui Bogumil.
Asta e pe scurt povestea. pe lung, cu alta ocazie.
Pantaaaaaaaa
„bulagarii” mei se potrivesc cu „unii mic” ai tai…asta am descoperit-o cu ochii bine „cascati” de mi s-a umflat ceafa…de a capatat forma bulagareasca.