Intodeauna este o placere sa intalnesti un om amabil. Nu se intampla prea des. Eu am avut acest privilegiu tocmai intr-o zi de marti 13. Ne-am intalnit undeva in Drumul Taberei. Nu ne cunosteam dar si-a oprit masina si extrem de amabil a deschis usa sa ma urc in vehiculul lui. Nu ii stiu numele si nici nu am avut cum sa i-l aflu. In troleibuz, amabilul este sofer pe linia 91, era extrem de aglomerat si nu am putut sa ajung pana la el. 95 de minute, cat a durat drumul de la locul intalnirii noastre miraculoase pana la Universitate, omul s-a intrecut in amabilitati. A dat prioritate la masini mai mari sau mai mici, scutere, motociclete, pietoni, tractoare, masini de gunoi, si probabil ca s-a oprit de cateva ori sa lase cale libera unor vrabii zgribulite. In statii, baiat bun, era dispus sa astepte pe oricine ,oricat, chiar si batranele aflate la doua trei sute de metri distanta, care se deplasau in ritmul cortegiilor funerare(probabil se antrenau) aveau sansa lor in a prinde troleibuzul care trasnea de atata amabilitate. Cum oamenii nu stiu sa aprecieze bunatatea evident ca s-au gasit cativa care sa-l admonesteze pe bietul sofer, recomandandu-i sa intoarca vehiculul ca li s-a terminat programul de lucru. Ranit, samariteanul a apasat cu furie pe acceleratie. Rezultatul, un dezastru pentru grabiti. In dreptul Primariei, langa Cismigiu, troleibuzul s-a infipt frontal intr-o masina frantuzeasca, condusa de o tanara domnisoara, absolut regulamentar pentru ea, pe contrasens.
Inca odata mi-am dat seama de ce poate face opinia publica dintr-un om amabil.
PS
Bunul sofer si-a cerut scuze domnisoarei care pentru o clipa s-a crezut englezoaica.
nu cred ca e de la 13, tzameti, marti.
este posibil sa fii si tu unul dintre cei multi si cei goi si singuri impotriva tututor,
de toate ti se intampla numai tie.
astept acum,
cu nerabdare,
un atentat cu bomba la metroul bucurestean,
exact in ziua in care te grabesti sa ajungi la vreo serbare sau aniversare plin de cadouri si cu sticle de busuioace.
ca sa stiu cand sa ma feresc, nu de alta!
Ma obligi sa repet. Astfel de lucruri se intampla la toata lumea. Numai ca unii au spirit de observatie, sau dorinta de a le reda, in scris sau oral, pe cand altii sunt lemn.
In ceea ce priveste atentatul nu trebuie sa te feresti, sunt sigur ca nu o sa-l bagi de seama, sau nu o sa-l consideri un eveniment care sa te afecteze personal.
Te si vad la metrou cufundat in lectura (asta iti place, in timp ce eu car la busuioace, ca tot insisti pe imaginea asta, – tu vesnic cu o carte in mana)
pe asta de unde ai mai scos-o,
domnule anonymus? 🙂
„Sic transit gloria mundi”. De la Dede Rex la domnule anonymus. Carui fapt se datoreaza aceasta cadere?
Boierul Dedes a observat ceva ce mi-e mi place tare si credeam ca nu multi mai au timp/ rabdare/ chef sa observe. Un sofer de autobuz care ma ia de la aeroport, moka (n-aveam bilet pt ca la casa de bilete nu aveau sa-mi schimbe hartia de 100 lei), un sofer de taxi de care nu se atinge varf de enervare („daca m-as enerva de fiecare data unde am ajunge? eu la balamuc, si Dv in nici un caz la destinatie”), un colaborator care are mereu o urare sau vorba buna, chiar si in mailurile oficiale, o vanzatoare zambitoare care nu tranteste toate cele.. infime lucruri care fac zilele mai luminoase.
Panta-Cafea-Proaspat-Macinata :)) si matale citesti in metrou? Eu is mai rau.. citesc si pe scarile de la metrou (de regula la urcare) si pe drumul de la metrou acasa (drum drept, din fericire). Nu ma impiedic si nu intru in stalpi sau trecatori. De multe ori se mai gaseste cate un cavaler amabil care-mi cedeaza locul ca la batranei.
Nu mai ura mataluta atentate la metrou, ca-mi stric Doamne feri volumul din care citesc si nu aflu cum se termina..
Neantrecutule Aky credeam ca ma pricep sa gasesc supranume. Trebuie sa recunosc ca nu iti pot face fata. Panta -Pita – Calda si Panta – Cafea -Proaspat – Macinata m-au distrus pur si simplu.
Dar pe cand apare blogul domniei voastre?
Ca am votat la Verbiaj, cu doua sau trei maini.
Te-au distrus in sens bun, apetisant, sper. Pai e simplu – Panta e „bonom”/”bun”, si de aici n-a mai fost decat un pas.
Aparea-va, de dragul votatorilor si a lui Verby care m-a naucit cu surpriza (eu care ma credeam maestru la asa ceva).
..scuze, da ce-i aia „neamtrecutule”? :)) Prima data mi s-a parut ca citesc „netrebnicule” si era sa-mi inghit ceaiul antistress cu tot cu cana.
Tare frumoasa postare ai facut. Simplu, curat si despre lucrurile cele mici, asa cum place la mine. Cred ca suntem vechi, domnule (sper ca in felul vinurilor) de mai avem organ de simt pentru asemenea detalii.
Aaa, „neIntrecutule”.. .gata, am cazut din pom si m-am prins!! :)) Multzamesc de compliment, Maiastrule.
Apropo de amaiblitate… 🙂
http://www.trilulilu.ro/cristia/b2977b7928e0e2
Nu imi permiteam sa jignesc un personaj atat de amabil ca dumneata. e greu fara diacritice, era neintrecut adica cel pe care nu poti sa-l intreci.
Cu vechimea depinde din ce unghi privesti, sunt destul de vechi pentru unul de 20 si un pusti pentru altul de 70.
aky-zapada-alba-de-matase,
asa…
ca tot veni vorba.
TREBUIE SA FAC O COMPLETARE. obligatorie…
sa nu creada lumea ca
EU si amicul DEDE
ne certam si ne scoatem ochii pe bloguri.
noi suntem prieteni f f buni,
si vechi
iar ceea ce iese aici (cu tot cu fum si scantei)
este in scenariu!
nu e scris dinainte, dar se stie finalul
mereu radem ca mosii cei doi din muppets.
deci domnule anonymus
si
aky-zapada-alba-de-matase,
va urez, in continuare, o seara buna! 🙂
si sa revin.
draga dede
ai scris din nou ceva minunat.
simplu si emotionant. si cu mult umor.
ce sa-ti mai spun?
te-as numi dede-coarne-de melc-retezate
sau dede-suflet-de-buratino…
dar mi-e ca se supara amicul aky ca ii fur ideile.
Multzamesc, buna gazda. N-ai tu vina ca-s io zevzec si citesc in dodii.
Ma gandesc de multe ori cat de simplu si de reconfortant ar fi sa fim toti ceva mai amabili, mai calmi in interactiunile zilnice chiar si cu necunosuti, mai nepripiti in a judeca, in a ne enerva de orice fleac aduce atingere inaltelor noastre persoane. Celor care m-ar cataloga naiv visator dus cu pluta le-as spune sa se uite putin pe strada, in trafis, in metrou/autobuze, la birou sau chiar acasa. Suntem Mult prea irascibili, prea jignibili si lezabili dintr-o vorba, uitatura, ne autocream stresul de multe ori prin tzeposenie. Ce costa sa zambesti mai mult, sa te eneervezi mai ardeleneste (bancul cu „ah, sunt nervos” il stiti probabil), sa nu te ofushti din orice, sa fie putin „festina lente” in toate – de la atitudinea in trafic, in metrou, in magazine, pe plantatie, pana la chiar ritmul respiratie sau al mestecarii / savurarii hranei? Stiu eu ce costa – un efort infim. Dar rezultatele sunt spectaculoase.
Chiar azi m-a intrebat un coleg mai retras pe mess de unde atata bunadispozitie si afabilitate zilnic. I-am spus ca e mai simplu asa, neinnorat. Una ca iti incarci bateriile tu insuti, a doua ca se destind si cei din jur, si a treia – poate fi terapeutic, atunci cand razi in loc sa plangi. La fel si cu amabilitatea – poate fi terapeutica pentru practicant si cei din jur. Numa ca trebe multa constientizare pentru asta. Felicitari, Dedes, si multumesc pentru finete.
Aky nu se supara asa usor, PantAky :)) (na, sa nu te superi tu amu).
felicitari Dede-Muraturi-Bulgaresti (era mai bine)
adica Dede-Delicatese,
dar merge si asa.
maestrul nu se supara cu una cu doua…
pantAky?
in cele din urma am ajuns la vorba lui verbiaj.
nu mai stii care-i aky si care e pantacruel.
Panta-Cinefilul – Minune stai linistit nu te confund eu asa usor cu Aky – Vorbe – Frumoase. parca am fi intr-un film cu Indieni Navajo. Pace voua va zice Dede-cel-care-a- vazut-rasaritul-pe-malul- Argesului.
Sincer sa fiu, nu stiu ce-i mai amuzant: postul cu soferul de autobuz, sau schimburile de replici a la Wimbledon din subsolul paginii. Nu vreau sa decid, pentru ca dupa toate probabilitatile nu voi reusi. Oricum, e senzationala insiruirea de porecle. Eu personal nu ma pricep, nici n-am inspiratie, nici macar spontaneitate…
In alta ordine de idei, amuzant este modul in care unii oameni dau peste altii veseli si plini de omenie, in timp ce eu personal era sa-mi iau pumni in gura de la un sofer de autobuz pentru ca era sa-i rup peretele acela care-i inchide colivia – perete rupt dinainte de vreun suflet milos si-apoi carpacit cu banda izoliera.
Si-am si o dilema: cutia in care sta soferul e pentru a-l proteja de gurile celor multi din spate, sau de mainile lor indreptate ucigas spre cele beregati?
A zis cineva muraturi?! Varza rosie cu conopida si morcovi, sau gogosari umpluti cu varza sau struguri, ori un pepenas durduliu impanat cu usturoi?! Is mai rau ca doamnele insarcinate la muraturi.. O sueta fara muraturi nu-i completa.
Domnule D, sa dai de stire cand oi intalni si soferi draguti, in autobuz ori in trafic :). Asta-mi aminteste de o cunostinta care a decis sa stilizeze momentele de injurii adresate de la volan pietonilor sau celorlalti soferi care circulau aiurea, astfel incat, cand ii bloca cineva drumul in mod ilicit, ii zambea ceremonios si facea galant semn cu mana ca asteapta si-l lasa sa treaca. Doar cei de langa el puteau auzi, printre dintii zambitori, un „du-te-n P(usca) mea de dobitoc, ca ai rosu!”. Toata lumea multumita, soferul nostru defulat, iar pietonul/celalalt sofer uimit de amabilitate.
Unii dintre soferi isi merita din plin colivia.De cele mai multe ori e sa ne protejeze pe noi de ei.
Aky nu ai zis nimic de gogonele, preferatele mele, verzulii, tari la exterior si zemoase in miezul lor cel acrisor.
Mie mi-a promis tata un borcan de murături pana-n decembrie.. Asa, cat sa ma mint un piculet dimineata si seara, inainte de mesele principiale ale zilei. Gogonelele, dragele mele verzi… de-mi pocnesc intre dinti ca sfarcul de fecioara.. Iar castraveciorii in saramura (nu-n otet) sa-ti lungeasca limba cat sa navaleasca singura-n carafa de tulburel. Uhai, bade.. A, si mai am promisa de la babacu` o litra de tuiculita numa` buna de spalat pe dinti cu ea, marca „Invierea lui Lazar”. D-aia intoarsa, ca pentru oameni, nu pentru femei… Vineri astept pachet 😀
Cat despre codul bunelor maniere in trafic, va garantez ca exista si asa ceva. Asa cum exista si „Tezili” lui Ceausescu, numai ca nu le mai ia nimeni in seama. Pana una alta, am bagat de seama ca ma schimba traficul din Bucuresti. Sunt tot mai nervos, mai gesticulant.. Dar am o scuza, sunt pieton. Si puterea gestului abia daca bate puterea cailor putere.
:)) Asta-i buna. Jur sa-mi sara ochii ca n-am citit ce-a zis Dede de gogonele inainte sa postez 😀
depun marturie. am postat amandoi in acelasi timp. numai ca eu ca gazda am avut prioritate.
Mama, da zgubi sunt.. iete incotro ajunseram :). Iertare frati-intru-ale-muraturilor-voluptati (pe cuvant de onoare ca imi ploua in gura acum), invitam si gogonicile. Nu stiu cum e cu sfarsul de fecioara ca nu gustai :)) prietenii stiu de ce (stiu doar sfarcurile de cometa a dragului Pittis recitand „Sunt tanar, Doamna, tanar”).. dati voie sa adaugam si moarea? Splendida licoare pe care, cand o am, o beau de sar ochii de sperietura la asistenta, ca oi pati cine stie ce.
Domnu’ Paul (inca nu-mi permit vreo denumire califragilistica), ma bucur smerit ca esti in asentimentul a ce am scris mai sus, cu marturisirea ta. Daca am realiza fiecare ca suntem mult prea niervosi, in general, si ne-am domoli, multe ar fi mai bine si mai line. (Ca sa nu amintesc de specialistii care spun clar ca e nevoie de mult mai mult efort muscular facial pentru o incruntare decat pentru un zambet .
Amabilitatea tine, cred, si de o anume detasare, de capacitatea de a nu te lua excesiv in serios, de a fi dispus sa nu bolduiesti orice mic lucru negativ/inconfortabil. Ar trebui sa fie un exercitiu zilnic, nu o practica selectiva cu cine ne e simpatic. Stiu ca suna aiurea, mi s-a mai spus. „Eu raman ce-am fost: romAkyc”