Ca orice roman care se respecta, sambata seara, pe la orele 19.00 trecute fix, avand in vedere ca era 1 decembrie, m-am infundat pana dincolo de pantec in fotoliu si am ascultat Rapsodia Romana no 1 a lui George Enescu. Aiureli. Pai daca sunt roman, normal ca am ceva personal cu mine insumi si ma pedepsesc cand imi e lumea mai draga. La orele 19.00 ma aflam pe Splaiul Independentei, inotand voiniceste prin multime, tarand dupa mine si restul familiei si vreo doua bucati prieteni, intr-o incercare disperata sa ajung in Piata Unirii sa vad MAGAOAIA. Ce poate fii mai frumos si mai in spiritul Craciunului decat vreo 2-3 sute de tone de fier beton si cateva mii de neoane. Inca de pe la Piata Eroilor am putut sa constat ca situatia este dramatica, alte cateva zeci de mii de bucuresteni impartaseau alaturi de mine aceleasi dorinti inaltatoare. Cum prostia este tenace de felul ei, am continuat marsul spre Cel Mai Inalt Morman de Fiare din Europa. Patruns adanc in aglomeratie mi-am dat seama ca incepe sa-mi placa. Trageam cu aceeasi ureche si in stanga si in dreapta: „Elodia..”, „Unde e fa copilul..”, „Ce teapa a luat nea Gigi”, sunt cateva franturi din gandurile animalulului cu zeci de capete. In cele din urma am ajuns in fata minunii. In fata din punctul meu de vedere. Pana la radacina bradutului mai aveam de parcurs aproape un kilometru, dar intr-un moment de luciditate mi-am impus sa ma opresc. Am spus un moment. Dupa doar cateva secunde, ca orice japonez care se respecta am scos apartul foto sa imi fac rost de o amintire de la locul faptei. Dovedind ca masinariile au nervii lor, Canonul mi-a ordonat scurt si fara drept de apel:”Change battery”. Sa le schimb cu ce? Poate cu un siret de la pantof, ca in zona nu mai exista nici o idee de viata civilizata. Rupt in doua de efort, sa nu mai spun de restul familiei, am pornit cu pasi sovaitori spre domiciliu. Daca nu am spus, repet, civilizatia disparuse. Nu mai circula nici un mijloc de transport in comun pe o raza de 3-4 kilometri. Asa ca am facut uz de primul mijloc de locomotie al omenirii: picioarele.In apropiere de parcul Izvor am simtit deodata in nas un miros cunoscut, iz de cetina de brad. Aroma de Craciun. O revelatie. Mireasma era imprastiata in jur de un mic bradut, culcat la pamant, bine tavalit in noroi de hoardele de crestini. „Sta nefiresc de teapan, trufas, insa rapus”, a spus Labis, inaintea mea, despre un pescarus. La fel se intampla si cu bradutul meu. Imi oferea tot ceea ce nu putuse sa-mi dea cel mai mare brad din Europa, un strop de emotie, si senzatia sarbatorilor ce vor veni. Soldatul necunoscut al lui Mos Craciun isi facuse datoria, putea sa moara. ….. Punctele de suspensie reprezinta un moment de reculegere in memoria milioanelor de brazi care au cazut la datorie. Cel mai mare brad din Europa nu cade, el este demontat.
PS
„Ma intorceam de la servici”, „am fost pana la un prieten care locuia acolo”, „vroiam sa fac niste cumparaturi”, sunt cateva din scuzele invocate de cei care s-au aflat sambata in zona si vor sa salveze aparentele.
Eu fui sa-l vad pentru ca, dimpreuna cu fermecatoarea companie pe care o aveam, am vrut sa mergem la Observatorul Astronimic, da’ normal ca era inchis. Vorba unei pretene – uite-as devin mizantrop, facand baie in multimea care venea dinspre Unirea – iar noi in contra curentului. Exercitiu de detasare, ne-ofticare pe semeni, calm… Guz
Daca intorc putin gatul de la monitor, mi-i infig in Magaoaie. Cand au inceput sa-l consturiasca stateam ca cotzofenele (vivat Verbiaj!) pe balcon si ne scarpinam in barba ca ce-o fi aia. O treaba insa tot nu inteleg: ce cauta spicele pe brad? Inteleg fertilitate, da totusi… Ma rog, astept diseara sa-l vad din loja prezidentiala a plantatiei mele.
PS amarui. Am vazut niste masini aici in zona, evident vandalizare cu picioarele si tigarile, si de asemenea toata murdaria ramas dupa multime. De ce Doamne iarta-ma dau romanii iar si iar cu nus-pun-ce in fasole si murdaresc, la propiu, aproape orice sarbatorire publica..
*mi-i infig, adica ochii. Sunt adormit, scuzati, azi noapte am vazut un film verbiajian si am ochii carpiti.
Din ciclul Minunile Lucrarilor Stradale De La Unirea. La trecerea de pietoni din fata Hotelului Horoscop, profesionistii ce imi bazaie creierii de saptamani bune decoperteaza din nou o bucatica de asfalt. Pentru ca atunci cand au pus betonul, recent, au asfaltat peste o gura de canal. Si amu au realizat ca trebe scos canalu la lumina, totusi…
De cand baraie astia acilea imi tot vine sa fac, daca as putea, precum donsoara studenta din A Beautiful Mind, care scoate seducator capsorul pe geam si roaga frumos muncitorii sa opreasca oleaca lucrul pana se termina cursul. Eu i-as ruga nu mai polueze fonic si sa nu mai faca lucrurile „romaneste”.
Spicele probabil ca sunt mostenite din vechea stema. Pe mine nu m-ar fi mirat sa vad si un mic portret al lui Ceausescu sau Dracula sau Nadia sau ceva care sa atraga si cativa straini.
Eu am fost pe 2 decembrie sa-l vad. Pentru copil, mama … pentru copil.
Pentru Lucutele … Dar sarmanul copil a adormit in masina: de la piata Alba Iulia pana in piata Unirii am facut aprox. 30 de min.
Deci, a iesit bine pana la urma; noi astia batrani ne-am lipit nasul pe geamul masinii; ala mic … visa atat de frumos, incat nu m-am indurat sa-l trezesc.
Dar, voi revenii … pentru copil
AU APRINS BRADU ! M-am impacat cu el, se vede asa mumos de la balconu meu.. tradez Inbox-ul cu bradul dintr-o simpla miscare de globi oculari! Clipocelile si jocul de lumini is chiar faine.
Dupa ce pleaca ceilalti sclavi de pe plantatie tai belet, balcon loja prezindetiala 😀
Am rasfoit cateva bloguri apropo de Magaoaie. Sunt dezamagit si infuriat, pe mine insumi, ca sa nu zic altceva. Da, e kitsch bradu, fu kitsch 1 Dec, orasul e cufundat in cea mai adanca bezna, in afara de centru, vorba unei doamne blogerite, da, romanii se pricep tare bine la kitsch, la lasat muradrie in urma, da da da. Refuz sa pun bot(ic)ul la toate spanacurile comerciale, sa ridic in slavi splendidul fost Mic Paris, sa mangai pe cap romanimea melancolica de ziua nationala, dar refuz cu incapatanare naiva (prosteasca, ar spune unii) si sa ma alatur corului pragmaticilor sictiriti pentru care Totul imprejur e o Porcarie- bradul de la Unirea, caracterul romanilor, pregatirile de sarbatori (sau lipsa lor), patriotismul (sau lipsa lui), traficul, pietonii, politica,etc, etc… totul ne pute, de prea multe ori, toate-s nasoale, totul sucks. Trebe subliniat permanent ce merg eprost, ce in kko suntem, ce rau e cu asta, ce insuportabila cealalta. Refuz. Imi doresc sa am puterea sa vad bobul bun din toate. Altfel pandeste blazarea, sictireala si ciufutenia constanta. Poate doar eu ma tem de asta.
Scuze Dedes…
De ce sa te scuz Aky? Foarte bine ca te-ai infuriat un picut. Nici eu nu sunt de acord sa strambam din nas la orice. Dar nici sa cadem in extaz fara motiv.
Cu bradul de fier de la Unirea este o chestiune de gust. Unora le plac lucrurile mari impunatoare, altora lucrurile mai mici dar mai vii. Mie nu-mi plac insa aceia care au fost prin zona sambata seara dar se fac ca ploua, lasand sa se inteleaga ca acolo au ajuns doar cei putin mobilati la mansarda. Dincolo de datele oficiale, micsorate pana la ridicol, in centrul Capitalei, sambata, au fost cam 1/3 din bucuresteni. Astia suntem.
„Scuze” pt ca mi-am varsat defularea asa, la tine. Magaoaia de brad a fost doar scanteia care mi-a creat flama, dar mocnesc de multa vreme. Poate de-asta sunt uneori excesiv de cu voie buna (desi exista si aparente care inseala, deis nu ma scald numai in roze), pentru ca urasc si refuz sa ma balacesc in starea asta de sictireala pe care o vad la multi. De-asta mi place sa va citesc, bunilor carora va zic boieri, pentru ca nu vedeti numai mizeriile din jur (reale, dar nu unice). La Vie En Rose nu exista (decat in telenovele), dar pana la urma, in general vorbind, e o chestiune de optiune ce alegi sa vezi. Lamentari, vituperari, enervari sictirite, scuipat pe tot ce e in jur sau .. (si) altele.
„Mie nu-mi plac insa aceia care au fost prin zona sambata seara dar se fac ca ploua, lasand sa se inteleaga ca acolo au ajuns doar cei putin mobilati la mansarda ” – JUST. Ce ti-as da o bardaca de Tohani amu, stimabile…
care e partea frumoasa, asadar, a „bradului” din piata unirii?
azi am fost sa-l studiez de-aproape, ziua in amiaza mare. si asa cum imi imaginam, impresia…artistica a fost dramatica.
ador sarbatorile de iarna, agitatia orasului, imbulzeala de la cumparaturi, mirosul de portocale si de brad, colindele repetate obsesiv prin supermarketuri. nu-s carcotasa, asadar. ba, mai mult, paharul meu cu bucurii e mai tot timpul plin, fie chiar umplut pe jumatate.
dar intreb: in ce fel imi aduce „fier-nenonul” ala zvon de sarbatoare?
si-acum chiar imi pare rau ca n-am fost acolo sambata seara.
Ce m-a scos din casa?
O calificare a Romaniei la nu stiu ce turneu final…fotbal
Premiera Celui mai iubit dintre pamanteni si altele
Emil Constantinescu
Traian Basescu
Magaoaia.
Cu exceptia filmelor si a pieselelor de teatru ( putine la nr pt mine din pacate), toate mi-au lasat un gust amar. Unele la prima gustare, altele la putin timp dupa.
N-as iesi din casa daca : e Todor Gheorghe in concert, Osanda , Atunci i-am condamnat pe toti la moarte….
Aki,ai dreptate.sunt romani si …romani ! Unii chiar ne fac fericiti !
Doamna, domnul Old Madre (daca nu-mi iau bann pentru asta ..:D ) e unul din cei carora le sunt recunoscator pentru cateva din postari. Teatru, zici?! Terapie psihica in stare pura. Vezi Rencontres, doamna. Ca sa nu spun decat de ultima (re)vazuta. La teatru merg bagandu-mi picioarele. In orice alte lucruri care mi-ar putea fura (mereu justificat) din timp, in propria lene si lipsa de chef, in oboseala mazgoasa de dupa job.
Anonimu is io. Nu stiu de ce am aparut ca atare.