Operatiunea monstrul

Când se încălzeşte afară mă apucă dorul de pescuit. Şi rămân cu dorul.

……

În vara aceea eram plin de bani. Aveam  o suta de lei, întreagă, albastră, numai a mea, fără să fie nevoie să dau raportul asupra balanţei financiare a buzunarului meu. O sută – aproape 3 mingi de 35 sau 10 role de gută groasă sau 3 mulinete de 30. Cam astea erau obiectivele mele. Nu aveam plăceri perverse, gen ciocoloată, sucuri, îngheţată. Proasta aprovizionare a magazinului sătesc mă condamna la hrană exclusiv ecologică. După îndelungi chibzuieli am ajuns în oraş şi mi-am fărâmat mica avere pe câteva role de gută, o pungă de ace de pescuit şi o mulinetă rusească, cunoscută sub numele de tigaie, datorită formei. La minge am renunţat, aveam una veche pe care am vulcanizat-o cu un petic grosolan care îmi lăsa pătrăţele roşiatice pe frunte la fiecare lovitură de cap.

 Aşa a început operaţiunea monstrul.

Era deja luna iulie, se apropia ziua de naştere a fratelui meu, iar eu greblam valea Argeşului cu cu trei greutăţi( ustensile de pescuit empirice, un băţ de 1 metru, dotat cu un inel de sârmă la un capăt, 20 de metri de gută, un plumb şi două cârlige) şi o lansetă. Ştiam, simţeam că trebuie să pice un trofeu. Şi marea întalnire s-a produs. Ca orice pescar care se respectă, trebuie să prezint puţin undiţa care m-a ajutat să fac marea captură. Pe scurt – lansetă Okuma, fir 0,20, cârlig numarul 2. Asta e în revistele de pescuit. Eu eram dotat cu un băţ de salcam pe care prinsesem cu bandă izolatoare tigaia rusească (puternică dar cu un mare cusur cârâia de speria peştii pe o rază de un kilometru) iar firul era gros cât lanţul unui manelist actual. Dădeam la mreană la cubuleţ de brânză. Aveam 12 ani şi nu respectam nici o regula. Lansam dezordonat, plumbul, unul de 3, 4 ori mai greu decât era necesar pleoscăia îngrozitor iar când simţeam cea mai fină trăsătură a peştelui smuceam lanseta cu o asemenea violenţă că peştii rămâneau automat fără una din buze şi eu fără restul corpului lor. Dar… Atacul a fost scurt, am răspuns în stilul personal şi am început să recuperez cu furie. Simţeam o greutate imensă la celalalt capăt al gutei. În mod normal trebuia să dau fir, să obosesc monstrul. Aiureli. Mulinam ca la 100 de metri plat. Mă aflam pe un mal la 2 metri deasupra luciului apei ceea ce îmi îngreuna misiunea. Mulineta rusească scotea triluri groaznice, parcă deraia un tren. În cele din urmă am adus mreana sub mal şi am început să o ridic. Lucioasă, mare cât piciorul meu de copil. Un vis. Exact în momentul în care ne aflam faţă în faţă şi întindeam mâna să o apuc a deschis gura, să tragă puţin aer în branhii, şi… dezastru. Cerul s-a întunecat şi tot sângele mi s-a adunat în cap. Cârligul, unul ieftin, nu şi-a facut datoria iar mreana a căzut în apă, la picioarele mele care tremurau puternic. Cu picioare de plumb şi creier calcaros m-am întors acasă. Nu am scos nici un cuvânt, ce rost mai avea, nu puteam decât să stârnesc nişte zâmbete şi să fiu catalogat drept mincinos.

A doua zi ma aflam din nou la datorie. Pe o limbă de nisip de această data. Aceeaşi lansetă, renunţasem la greutăţi. Primul lanseu, atac violent. Înţep. Orice urmă de luciditate a dipărut. Arunc undiţa şi încep să trag firul cu ambele mâini. Am intrat în apă până la bâu, iar când peştele se afla la doar o jumătate de metru de mine am zmucit cu furie şi … da, victorie, mrena se tăvălea neputincioasă pe mal. Am renunţat la partida de pescuit. Mi-am luat peştele şi am plecat acasă. Am fost primit în triumf de către părinţi şi veri, care, cei drept în primă fază, au crezut că pestele l-am găsit mort pe malul apei. Nu mai conta că îmi erau puse la îndoiala măestria şi tehnica . Un exemplar superb de mreană, undeva spre 3 kg, zăcea pe masa din curte.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KVCahEV4D2w]

Personajul interpretat de Marin Moraru chiar a trait in Bucuresti. A murit la cutremurul din 1977.

Personajul cu mreana sunt eu si am supravietuit, pana acum, tuturor cutremurelor.