Sunt un mare consumator de transport in comun. De fapt ne consumam reciproc, as spune ca el e mai eficient si imi infuleca nervii cu pofta greu de imaginat. Zilnic imi petrec o ora in tramvaiul 41. Sa fiu sincer uneori e suportabil. Duminica dupa-amiaza este insa cel mai rau. Ziua libera scoate la plimbare numai minti odihnite. In cursul saptamanii exista un avantaj, munca si oboseala le mai inchid gurile si le limiteaza raza de miscare. Ghinionul face ca la revenirea acasa sa ma urc in tramvai chiar de la capat, din buza Herastraului.
Unde iese duminica si muncitorul necalificat din constructii sa se distreze?( ma refer la cei care nu au apucat sa plece in week-end in Moldova natala). In Herastrau. Daca ai peste 40 de ani si esti nemaritata, vaduva sau divortata unde iti dai intalnire cu papagalul care iti va reface viata, recomandat de o prietena sau dibuit prin faldurile generoase ale site-urilor matrimoniale? In Herastrau. Te apropii de 100 de ani si singurul tau prieten este Dan Diaconescu Direct, unde poti sa socializezi daca fizicul iti mai permite deplasari cu raza medie de actiune? In Herastrau. Ai un copil cu voce de Carusso si picioare de maratonist, unde il aerisesti si-l obosesti ca sa beneficiezi si tu de o seara linistita? In Herastrau. Toti acestia se duc pe rand in parc. Problema lor. Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca absolut toti simt nevoia sa plece acasa exact cu tramvaiul care ma transporta pe mine, semiconstient dupa inca o duminica petrecuta la munca. Necalificatul emana prin toti porii prostie si damf de alcool si tutun usor mucegait. Nemaritata simte nevoia de tandreturi chiar sub retina mea oripilata. Copilul isi consuma ultimele farame de energie in urechea mea. Iar cei trecuti prin viata critica totul cu voce nebanuit de puternica, discursul fiind mai acru decat subbratul necalificatilor. Ce fac ei e problema lor. Ce fac eu insa ma deranjeaza. Pe dinafara nu fac nimic. Pe dinauntru sunt fiara. Ma transform in Hitler si ii gazez pe toti, devin Rambo si ii mitraliez, iar cand sunt mai putin obosit intru in pielea in marelui inchizitor Torquemada, ii judec, ii torturez si la final ii ard pe rug. Asa devin eu, tocmai duminica, din om, neom.
o minunata poveste de duminica 🙂
sau, cum nu ar zice gica petrescu, rapsodul – poem conjunctural. trist, indracit, olfactiv, despre periferii…
nice!
Periferiile si centrele civice galagioase, Panta.
Mersi Ozzie.
🙂 🙂 🙂
O parte buna exista aici, dar nu pentru tine. Si anume aia care face ca intamplarile din tramvaiul de duminica traite si povestite de tine sa ma destinda grozav! Crezi ca sunt prea cruda daca iti mai urez si altele? 😉
Nu esti deloc cruda, iar de alte intamplari voi avea parte cu siguranta. Am si scris ceva pe aceasta tema:
http://dedes.wordpress.com/2007/08/
Acum, Dedes, nu stiu ce sa zic vis-a-vis de dilema ta din postul „Sunt atragator”, dar ma tem ca ce spui tu tine mai mult de apartenenta la un anumit popor, cu anumite obiceiuri referitoare la respectarea spatiului personal si libertatilor vecinului de banca, tramvai, alimentara, etc …
Asta, evident, nu anuleaza posibilitatea de a fi si atragator pe bune 😉
Nu o anuleaza deloc, dar din modestie(sau frica de ridicol) nu pot sa ma pronunt
Vezi ca in traiul in comun cu poporul ala de care spuneam modestia nu tine de foame!
Super Poveste de Duminica! Dar pacat de cel ce o traieste in fiecare duminica! Totusi exista si o parte buna! Unii dintre noi(cei care nu am calatorit cu tramvaiul 41) am aflat ce inseamna si poate il vom evita. Multumim! Speram sa gasesti o solutie la problema de duminica (ori sa ploua ori, varianta mai buna, sa nu te mai duci la munca in acea zi!
Pup!
Mersi Cristina G.
Sper sa nu am parte de varianta mai buna si sa nu ma mai duc la munca. As fi deja somer.
Nu evita tramvaiul 41, e unul din mijloacele de transport civilizate ale Capitalei.
Sunt convinsa ca ai dreptate! Nu somer as vrea sa fii… ci doar sa te odihnesti la tine acasa duminica si nu pe scaunele tramvaiului….
M-am nascut odihnit asa ca nu e o problema.
Atunci iti urez cu mare drag sa rezisti cu stoicism pe baricadele clasei muncitoare si sa ne mai spui asemenea povesti… Sunt minunate si inspirate!
Asa voi face. Clasa muncitoare merge in paradis.
Si iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa citesc aceste lucruri!
Merge in paradis si va ajunge acolo. Pentru ca noi stim sa visam. Si stim sane transformam visele in realitate uneori… sau mai bine zis reusim…
Chiar reusim?
NU! Normal ca nu! Dar devenisem brusc foarte optimista cand am afirmat asta!