In vremuri imemoriale, pe cand eram june student si locuiam in caminul P27 din Regie, am cunoscut primul negru (cetatean de culoare mai nou, ca sa nu se supere nimeni) cersetor in Romania. Venit din Zair, aspirantul la o diploma romaneasca a alunecat brusc in patima alcoolului. Sustinea ca in patria lui nu a avut acces la atatea bunatati(nu cred ca se referea nici la mancare si nici la femei) si ca era hotarat sa recupereze vremea pierduta. In scurt timp a renuntat sa se se mai streseze cu mersul la studii si altii au renuntat sa-l mai finanteze. In fiecare dimineata se plimba pe culoarul de la etajul 4 al caminului studentesc si se tanguia din tot sufletul:”Oameni buni, da si mie 5 lei. Oameni buni, da si mie 5 lei…” si tot asa cam 30 de minute, dupa care cobora la etajul 3 si o lua de la capat. Nu se supara nici daca ii ofereai un carcalete, o combinatie de vin,bere si votca ramase pe fundul sticlelor.Pana spre pranz isi facea banii pentru o dupa-amiaza linistita. Seara revenea rupt de … oboseala si se culca pe o saltea aruncata la dusurile comune. Scheletic, inalt cu o frizura gen Jackson Five si o barba rara, „5 lei”, asa era cunoscut in zona, spune ca in Romania a aflat ce este fericirea. Dupa 2 ani a disparut si am crezut ca a fost rapus fie de alcool fie de dorul de tara inecat in bautura.
Acum 2 zile, la aproape 14 ani distanta, l-am revazut pe „5 lei”. Se afla pe terasa unei bodegi sordide, sorbind tacticos dintr-o sticla de vin. Acelasi trup scheletic, acelasi par in neoranduiala, doar putin mai alb (parul nu omul, ca doar nu se transforma toti precum Michael Jackson) . Din start mi-am dat seama ca a ajuns om de afaceri, in fata avea mai multe flacoane de parfum pe care probabil le comercializa, iar sticla de feteasca demonstra ca o duce foarte bine. Faptul ca pantofii care se aflau alaturi aratau ca niste mici crocodili cu boturile cascate( se relaxa descult cu picioarele ridicate pe un alt scaun) iar blugii sai, model putin mai retro, nu cunoscusera inca impreunarea cu apa, nu ii stirbea cu nimic din aura de om multumit. Nu am indraznit sa-l perturb, mai ales ca era intr-o discutia aprinsa cu un caine. Am prins doar o frantura din dialog: „Frumoasa tara” a zis, evident, „5 lei”, cainele era ocupat cu rosul cozii. Morala? Nu e nici una.
vezi, dedes, cum e si destinul asta? omul negru si-a stiut pretul de la inceput pana la sfarsit
are un aer de charlot, purtatorul pantofilor crocodil si al blugilor neintinati cu apa… iar povestioara ceva din „goana dupa aur” 🙂
Draga Panta, povestea se petrecea in perioada in care dl Dede gandea ca peste ani va avea o familie si copii 100% romani. dar , destinul ala de care zici tu…i-a „facut o aroganta”
exact panta, un sarlot care s-a jucat prea mult cu crema de pantofi.
old madre, in perioada aia domnul dede gandea putin si actiona mult. iar aroganta mi-am facut-o singur, ca mi-a placut.