de D. Bojin
Mă scol proptit în dinţi, copil neînfricat
Doar limba-mi mai scaldă gingiile uscate
Am inima ascunsă pe undeva prin spate
Iar sufletul îmi şade, cumva, împachetat
Opreşte timpul, drag cârmaci
Nu mai dansa în juru-mi cu lopata
Mi-aş umple gura ca să taci
Şi m-aş ascunde singur-n toată groapa
Nu ţi-e de-ajuns, nu ţi-e prea mult?
Că poţi strivi şi munţii dacă vrei
Că poţi sălta oriunde, neîncetat
Când poţi atâtea, nu-i păcat
Să zăboveşti în ochii mei?
