Căzut în patima revoluţiilor, pe care să le fac din fotoliu, nu puteam să ratez 
ultimul film depre Ernesto Che Guevara. Aşa că am servit Che: Part one, filmul lui Soderbergh. Din start spun că nu sunt un fan al doctorului argentinian. După ce vezi pelicula te întrebi însă cum oare poate fi răsturnat un regim de către un tip plin de ticuri şi care se comportă ca o semicaricatură şi de un astmatic, care pufăie non-stop trabuce. Că s-a ocolit triumfalismul revoluţionar e clar dar am impresia că s-a căzut în extrema cealaltă. Mă aşteptam la mai mult ca să fiu sincer, cu revoluţionarii din film nu aş pleca să mă lupt nici măcar cu o gaşcă din Ferentari. Dar poate că aşa stau lucrurile în realitate iar viziunea mea este dată peste cap de cărţile de istorie (deformată) pe care le-am ingurgitat. Ca să ştii cum stă treaba cu o revoluţie trebuie să trăieşti una (aşa ca Ion Iliescu).
Filmul merită văzut, măcar aşa unii află ce e cu faţa aia de pe tricouri.
Hai ca incep sa ma linistesc, pornirile tale revolutionare imi dadeau de furca!
Sa nu ne linistim!
dede te sfatuiesc sa schimbi fotoliul din sufragerie cu un tron. sau cu un hamac. e mai coomod pt un pseudo tiran ca dumneata 😉
banuiesc ca tigari de foi mai ai cateva… 🙂
ai ghicit, chiar ieri m-am uitat la un hamac cu ganduri necurate. deocamdata nu am unde sa-l instalez. asa ca raman tiran de fotoliu.
am auzit ca practic revolutiile sunt niste tampenii 🙂
cu siguranta. imi plac doar revolutiile in care nu mor oameni(cele de cafenea)