Într-un moment de scurtă reflecţie mi-am dat seama că în casa mea se instalează dictatura. O minoritate (un 1 variabil) îşi impune punctul de vedere (la 2, variabili şi ei) destul de des. Cum încă mă uit la democraţie precum soldatul la păduche, am zis că trebuie să schimb ceva. Ce-i drept am fost impresionat şi de candidaţii la preşedinţie şi alaiurile lor de roboţi vorbitori, care mi-au arătat că în lumea asta negocierea este totul, e o artă să discuţi 48 de ore continuu pe marginea unei discuţii în 7 sau 5 care ar fi durat maxim 2 ore.
Aşa că am decis că în familie nu se mai face nimic fără o negociere prealabilă. Cum urma să servim masa de seară ne-am aşezat imediat (în 3) la masa discuţiilor. Cinăm în bucătărie sau în sufragerie. Argumentele nu au lipsit, copilul prefera sufrageria pentru că putea urmări nişte desene animate, soţia opta pentru bucătărie din motive tehnico-tactice. Am trecut repede de partea doamnei votând pentru masa din bucătărie, dar între noi a înflorit instantaneu un alt punct sensibil: eu vroiam să fixăm, cât înghiţeam câte ceva, radioul pe „Antena satelor”, soţia vroia un post care să difuzeze muzică din secolul ăsta. Brusc copilul a declarat că nu mai participă la masă dacă varianta propusă nu este luată deloc în seamă. Am repornit negocierile. Spre miezul nopţii, încă discutând, am constatat că nu ne mai este foame dar că ar fi cazul să ne culcăm. Uşor de zis. Dar trebuia să negociem unde o facem, în pat sau pe canapea. Şi de data aceasta argumentaţia era solidă, într-un loc te deranjează vecina cu o viaţă de noapte prelungită în celalat urechile îţi sunt inundate de apa de la băile celor care simt nevoia să se cureţe de păcate la infinit. Discuţia s-a aprins, s-a stins, iar s-a aprins şi pe la 7 dimineaţa, nedormiţi şi nemâncaţi ne-am dat seama că trebuie să ducem copilul la şcoală. Cine o face?Mama sau tata? Păi să negociem. La prânz nici copilul nu era la şcoală şi nici noi la servici. Ce puteam să mai facem? Să căutăm noi teme de negociere. Acum discutăm dacă mergem sau nu la vot, dacă mai plătim impozite, dacă mai lucrăm sau parazităm şi noi societatea. Cred că viaţa de politician nu este aşa grea. Trebuie doar să ştii să negociezi.
tot mai multi se spala-n baie de pacate in iarna asta. la ore tarzii 🙂
apropo, ma duc sa mananc. uitasem.
pofta buna.
am tot stat de vorba in oglinda cu mine, punand si o masa a negocierilor in fata ei, ca sa ne vedem mai bine. ne tot gandeam daca sa-ti lasam sau nu un comentariu si am stabilit ca n-o sa-ti lasam. treaba a fost transata in doar cinci minute, deci se poate.
Aş fi vrut să răspund la un comentariu marca Verbiaj, dar cum nu mi-a lăsat nici unul….
Eu am optat pentru o democratie simulata, de tip nord-coreean, cu mine in rolul poporului. Deci sufar cu zambetul pe buze si imi iubesc sincer conducatorul…