Zilele trecute spuneam ceva de cum o luăm de la capăt. De cap să-mi fie. Vreau să văd acum cât de dibaci sunt şi cum găsesc eu capătul corect de la care să reîncep treaba. Am mai trecut prin asta şi am fost deosebit de inspirat în alegerile făcute(da, erau vremuri când puteai să şi alegi).
Dar decât să ne supărăm mai bine o poezie să recităm.
Poezia muncii
(George Topârceanu)
Rumegând cocenii de pe lânga jug,
S-a ‘ntrebat odata boul de la plug:
– Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce, eu singur, să muncesc din greu?
La întrebarea asta, un prelung ecou
I-a raspuns din slavă:
Pentru că eşti bou.
Ai o putere de sinteza extraordinara. Tu nu cred ca ar trebui sa fii nevoit sa alegi, cred ca era frumos si corect sa existe oameni, si chiar destui, care sa te aleaga.
cei drept sunt oameni care ma aleg. isi fac treaba si-mi intorc spatele(dar astea sunt deja amanunte).
m-am gandit la tine si am avut o premonitie. Mai bine n-o aveam 🙁
m-ai facut deja curios in legatura cu premonitia care mi-a dat in cap.
dedes,
ai scris frumos, in cadere, si sunt sigur ca vor veni din nou vremuri frumoase, in voleuri :). pentru toti.
ca doar nu suntem (doar) niste boi…
e asa de aberant ca n-are nicio relevanta…
in orice caz, e un pas inainte…iar acum nu pot decat sa sper sa se adevereasca si asta 🙂