Trebuie să recunosc că în ultimii ani mi-am tot dorit să am timp să văd câte filme western vreau, să-l ascult pe Johnny Cash după pofta inimii, să citesc cât cuprinde, să-mi lustruiesc colecţiile de brichete şi bricege să stau cu spatele la iarbă şi cu ochii la stele. Uneori dorinţele sunt ascultate. Din nefericire. Graţie destinului şi parţial unor foşti colegi ( termenul exact e şefi, dar nu-mi place) am acum la dispoziţie tot timpul din lume.
Cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită mă gândeam că valuri de ură or să-mi inunde inima în legatură cu cei care m-au ajutat fără să le-o cer, să-i înjur nu se putea, nu uit niciodată cu cine am mâncat o pâine.
Dar cum ar putea să nu-mi fie simpatic în continuare unul care e mort după John Wayne, poartă un zippo la brâu, ascultă Johnny Cash şi seamănă cu Telly Savalas.
În ceea ce mă priveşte … mă uit în zare şi fredonez I WALK THE LINE.
si eu care credeam ca criza e de vina pt toate relele (cata iarba, cate stele), ci nicidecum fostii colegi… 🙂
Nu e nimeni de vina. Doar noi insine.
:)…. we got winners, we got losers….
http://www.youtube.com/watch?v=sL7ifSxp9xU
multumesc pentru piesa.
ORICE SUT IN FUND E UN PAS INAINTE DAR DEPINDE DE DIRECTIE.
„Pacat ca nu ne dam seama de valoarea oamenilor decat dupa ce-i pierdem”
Din fericire inca nu am pierdut pe nimeni
nu ai pierdut pe nimeni, ba chiar, cred eu, ai castigat prieteni noi.
in general acumulez. sunt prietenos de felul meu.