Îmi rafinez tăcerea. O diversific, tăcere de birou, de stradă, de dormitor, de petrecere, de dimineaţă, de seară. Prea mulţi oameni tac ca proştii. Nu poţi să taci în faţa unui ceai aşa cum o faci în faţa unui pahar de vin, în primul caz îţi trebuie o anumită gravitate în a nu spune nimic, la cel de-al doilea poţi să păstrezi liniştea un pic mai vesel.
Cum taci în faţa unei femei? Aici nu mai contează foarte tare, important e să mişti uşor, aproape imperceptibil, capul de sus în jos şi de jos în sus. Femeile au alergie la NU, un da tăcut face cât 365 de cuvinte.
Dacă ai în faţă un prieten, cu probleme, cel mai bine e să taci, altfel orice spui se poate întoarce împotriva ta. Nu scoate un sunet şi prietenul va interpreta muţenia ca pe o mare confirmare a dreptăţii lui.
La locul de muncă tăcerea e sfântă. Nici nu avansezi, dar nici nu retrogradezi.
De multe ori mi s-a spus că ştiu să ascult. Aiureli, în 90% din cazuri nu mă interesează absolut deloc ce spune cel aflat în faţa mea. Tac, mişc uşor capul, uneori screm câte un zâmbet şi e toată lumea mulţumită.
Într-o lume în care aproape nimeni nu e dispus să ia în seamă vreun sfat e un consum inutil de energie să deschizi gura.
Dacă aţi tăcut cât aţi parcurs aceste rânduri efortul meu e pe deplin justificat.
Restul este…..tacere !
Merge si o vorba buna.