„…în asemenea momente ţăranii tac.” – Tudor Gheorghe.
Mâncătorilor de serviciu(din ambele tabere, lăudători şi detractori) le doresc poftă bună. Un singur minut dacă ar privi lucrurile la modul personal şi-ar da seama cât de deşănţat e tot ceea ce fac. Dacă nu ştim să respectăm (măcar) moartea, e clar că suntem incapabili de vreo formă de respect.
Cu respect, DD!
La groapa lui Laie (versuri Octavian Goga)
De-abia plecasesi (versuri Tudor Arghezi)
Ca omenire, am evoluat in cel mai dureros mod posibil ! O multime usor masurabila formata din cei care stiu iertarea si un infinit de fiinte traind si hranindu-se din comentarii. Si mai ales din comentarii la …comentarii.
Nu e de-ajuns ca a murit, mai vrem si-al doilea rau ?
evoluam spre involutia totala.
Cei care au bucuria de a se recunoaste in taranii lui T. Gheorghe, cei care mai pot semna respectul, acel numar de oameni in care traieste iertarea, cei care au puterea acelui minut de ” privit lucrurile la modul personal „, cei care au timp pentru fiecare emotie a ” fonotecii de aur ” si mai ales prin albul sadit in sufletele copiilor lor nu vor gresi niciodata drumul ! Vor duce doar lumina, dragoste, iertare, tacere, emotie si tot ceea ce noi nu am reusit sa cunoastem, din fericirea bunatatii, candva.
Este atat de completa si definitiva impartirea in cele doua categorii, incat nimic nu va lua binele din cei care il stiu purta in suflet, o viata !
Ajuns langa noi din durerea unui razboi, i-am dat doar libertatea de a pleca. Si a facut-o tot singur, cu tristetea pasarilor migratoare, alegand caldura unui alt inceput, in locul gerului din sufletele noastre ! Dar ne-a daruit doar noua, tot ceea ce gandul lui a creat pentru cei buni: ” povara unei rugi ” !