de Gheorghe Tomozei
E tribul roboţilor.
Ei îşi sculptează pereţii peşterii
cu oasele celui din urmă
computer.
Pietriş de roţi dinţate
le sună sub paşi
şi-apoi se strâng în jurul
focului mic, al ultimului
bec de lanternă,
aruncă-n frigare
ultima halcă
de fier ruginit
şi ling de pe cuarţuri
cu limbi de ceasornice,
urmele ultimului om.
Noaptea
ei încă îi mai visează
pe oameni…
Visuri in noapte, intotdeauna cosmaruri ! Acelea in care si-au inghitit pana la ultimul ” parintii ” !
Nicoloae Labis, Fanus Neagu, Gheorghe Tomozei. Odata colegi, asezati astfel doar prin ordonarea alfabetica. Acum impartiti intre cele doua luni, anormale fara prezenta de genii.
A stelelor si a nostra . Si pentru ca au fost atat de egali in ” menire „, alegerea s-a facut anormal de simplu: unul aici si urmatorul acolo !