Am reuşit să văd (graţie HBO) 
filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”. O peliculă binevenită în această perioadă în care se înmulţesc cei care plâng pe umărul pierdutului lor Moş Gerilă. Nu e vorbă, împotriva unei nostalgii, fie ea şi comuniste, nu poţi lupta doar cu un film. Comparaţiile cu „Che” merg, dar nu se face să fie făcute. Aşa că am revăzut „Împuşcături sub clar de lună”, un film realizat acum 33 de ani pe aceaşi temă dar filmat exact de pe cealaltă parte a adevărului. Istoria se rescrie continuu, asta e farmecul ei. Adevărul ar trebui să fie unul singur.
…….
Leagăn fără cântec
(de Radu Gyr)
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cantece de leagan pe pământ.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.
Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna în cerdac.
Nu te-alinta soapta nimanui
si nici lapte-n tata mamei nu-i.
Căci pe lumea asta n-au rămas
decât vânturi cu suspin în gals,
foamea ta în albia de tanc,
plansul mamei cu blestem adânc
şi scraşnirea lanţului zălud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cantece de leagan pe pământ.
