Sunt de notorietate bancurile cu idioţi care văd pentru a doua oară un film şi la final speră ca eroul pozitiv să scape cu viaţă măcar la reluare. Într-o asemenea postură m-am aflat noaptea trecută, imediat după miezul nopţii, când m-am trezit( înainte să adorm) că urmăresc emisiunea Replay de pe TVR 2. Subiectul principal ( al emisiunii în care sunt scoase imagini legate de sport din arhiva TVR) a fost de această dată campania de calificare a echipei naţionale la turneul final al Campionatului Mondial din Spania, 1982. M-am surprins că am emoţii, la fel ca în urmă cu 30 de ani, când vedeam rezumatele meciurilor cu Norvegia, Ungaria sau Elveţia şi într-un colţişor al sufletului speram ca măcar de data aceasta să fie altfel şi să ne calificăm.
PS1
A existat şi o faza în meciul cu Elveţia care mi-a provocat o inundaţie de amintiri. În 1981 nu chiar toată lumea din satul meu avea televizor, iar cei care aveau nu beneficiau întodeauna de el, oricând te putea lăsa baltă o „lampă”, în special PCL 45. Aşa că îmi făcea plăcere ca multe din partide să le povestesc, la scurt timp după ce se terminau, colegilor de joacă. Pentru a crea dramatism multe din faze erau serios coafate.
Să revin la meciul cu Elveţia, la un atac 1-1, Dudu Georgescu a şutat spre gol, iar mingea a fost respinsă de portarul oaspeţilor cu mâna dreaptă într-un gest aparent involuntar. Din această fază am făcut o adevărată epopee pentru cei dornici să mă asculte pe băncuţa de la drum, cu portarul oaspeţilor care, dându-şi seama că nu are nicio şansă în faţa golgheterului nostru , se întoarce cu spatele şi întinde mâinile într-un gest în care vroia să-şi scuze neputinţa, iar Dudu Georgescu…..
PS 2
Cum o inundaţie nu vine niciodată singură, am început să-mi amintesc şi numele sub care erau cunoscuţi cei pe spinarea cărora îmi exersam imaginaţia şi care la rândul lor îmi prezentau propriile viziuni asupra fotbalului . Iată câteva exemple : Gheorghe a lu’ Ciovână, Gemeneii lu’ Radu (aştia erau doi dar nimeni nu se obosea să-i individualizeze), Gabistru, Manaie, Petrică Jvâtcu, Lole, Iule, Nicu Dură (cei relativ apropiaţi de vârsta mea)… dar şi ceva mai bătrâni- Nae Bârţă, Bebe Şarla, Mitică Pralea, Filache, Sandu Viermuţă.