Ieri am servit, cu mici noduri în gât, filmul „127 Hours”, peliculă regizată de Danny Boyle şi inspirată din povestea reală a alpinistului Aron Ralston.
Chiar dacă numeroşi binevoitori au avut grijă să traseze în linii mari toată povestea filmului, pe diverse canale media, tot m-am surprins strângând aprig din dinţi şi încercând să trag pleoapele peste globii oculari.
S-au făcut numeroase comparaţii cu „Into the Wild” al lui Sean Penn, dar cheia este cu totul alta, fiind aceleaşi similitudini ca între o sinucidere şi o execuţie.
Filmul merită văzut, chiar dacă sunt momente când nu te simţi foarte comod în fotoliu. Şi dacă tot a venit vorba, trebuie să revăd şi „Into the Wild”.
eu il servesc in seara asta, maestre.
crezi ca are vreo sansa la oscar?
te intreb in eventualitatea in care ai vazut si imbatabilul ‘the speech king’, care dupa parerea mea va (cam) triumfa anul asta.
oricum, biutiful le omoara pe toate de vii. ala e filmul lui 2010 de departe 🙂
a, si ieri, tocmai ce am vazut the ghost writer. l-am tot amanat… mi-a placut la nebunie. comparabil ca atmosfera si intriga bine pusa la punct cu shutter island. nici nu stiu oe care l-as arunca din barca daca as fi nevoit sa o fac 🙂
the ghost writer l-am servit, the speech king’, inca nu, asa ca nu ma pot pronunta in leg. cu nenea Oscar.