Am urmărit finala Ligii Campionilor exact ca în vremurile bune, cu televizorul scos în curte, cu antene făcute pe „picior” şi agăţate în vie,cu ceva de udat gâtul, cu vărul Liverole- unul din ultimii mohicani ai serilor fotbalistice de acum 25-30 de ani- fumând cât doi turci, cu atât de multe discuţii încât nu am auzit mai mult de două cuvinte de la comentatorii TVR. Singura problema a reprezentat-o numărul mare de scaune goale din jurul nostru.
