Nu de puține ori am auzit oameni spunând despre o mâncare sau băutură că: ”Are gust de rahat”, fiind evident că nu se referă la celebrul produs de cofetărie. De fiecare dată mă gândeam că în spatele acestei replici stă o experiență personală vastă. În ciuda meseriei pe care o practic, am avut norocul să nu pot vorbi despre acest gust în cunoștință de cauză. De ieri lucrurile stau altfel. A fost nevoie să deschid doar două uși pentru a ști și eu despre ce e vorba. Ca orice om anormal al zilelor noastre, duminică pe înserat, ascultam teatrul radiofonic, în bucătărie, la Radio România Cultural. ”Steaua fără nume”, piesa lui Mihail Sebastian, cu Radu Beligan în rolul principal, îmi captase toată atenția, dar ca orice om și eu sunt sortit greșelii. Am părăsit pentru un singur minut bucătăria pentru a lua un mic briceag, și brusc am simțit nu doar un gust de rahat, ci am avut senzația că am primit direct în față o găleată plină cu un astfel de produs. Rămas nesupravegheat, restul familiei având alte preocupări, televizorul rula cu o viteză mult peste limită pe Prima TV, unde două mega vedete autohtone, Bursuc și Vijelie, înfulecau ca la final de lume emițând sunete pretins inteligente, între două hălci de pastramă și un mujdei bine echilibrat la PH.
Grețos gust, greu de îndepărtat.
Si lui Vijelie i se prelingea seul de pastrama pe mustata? Lui Bursuc ii cursese mujdei prin coltul gurii in jos spre parul de pe piept?
nu am mai apucat sa vad, cu o rapiditate demna de o cauza mai buna am dat doua picioare in gura televizorului, folosind telecomanda.