Muzică

De câteva ori am scris despre foamea românului de reduceri. Revin pentru că acest cuvânt – reducere – e magic, face să-ţi tresalte inima  şi să-ţi tremure portofelul. Bormaşini, găleţi, aspiratoare, cârnaţi expiraţi, dacă sunt la promoţie reprezintă o ocazie de nerefuzat. Până acum mă gândeam că fiecare din aceste produse pot avea o posibilă întrebuinţare viitoare.

Astăzi am participat, la scară mică, la un astfel de moment. Un magazin, recent intrat pe piaţă, a pus în vânzare chitare, muzicuţe, fluiere, xilofoane şi tobe la preţuri atractive. Ca un bătrân muzicuţist ce mă aflu, m-am prezentat să-mi cumpăr… o muzicuţă, evident, pe care să o ataşez la colecţie. Trebuie să precizez că în urmă cu 30 de ani am învăţat să interpretez prima melodie la muzicuţă şi anul trecut pe a doua. Nu ştiu de ce publicul (soţia +fata) nu recunoaşte piesele, deşi ambele sunt hituri, dar asta e deja o discuţie tehnică.

Ajuns în magazin am constatat cu stupoare că în toate coşurile, şi  erau destule, se afla cel puţin o chitară, fiind evident că în Drumul Taberei oamenii suferă efectiv după muzică. La coşul cu muzicuţe, un domn, nu îi precizez etnia, se decisese să le încerce pe toate, îmbăloşându-le până la coma totală a ficatului meu. Intervenţia unui paznic mi-a oferit şansa să achiziţionez o muzicuţă virgină.Dacă până acum somnul îmi era acompaniat de sunetul lin al bormaşinilor sau al maşinii de la salubritate, sper ca din această săptămână să îmi desfăt urechile numai cu aşa ceva:PACO DE LUCIA sau  TOM WALBANK.