În fața unei biserici din București trăiește, la propriu, un tânăr inofensiv, care ascultă muzică la un casetofon cu baterii, și din când în când abordează diverși oameni, cărora le spune invariabil mamaie sau tataie,fără să țină cont de vârsta pe care o au. Indiferent de anotimp stă lângă un gard, amenajându-și un cuib din plăpumi și multe bucăți de folie, alături de el trăind câțiva căței care noaptea îl învelesc la propriu. Dacă până de curând își împărțea mâncarea obținută din cerșit cu prietenii necuvântători, de câteva zile pare să își fi canalizat resursele financiare pe cumpăratul de ”bobițe” pentru căței. El mănâncă mai puțin dar e fericit să-i vadă pe câini satisfăcuți. Așa se manifestă din când în când nebunia, generozitate prost înțeleasă.
