Omul invizibil

Eu sunt asta. Vineri am constat că am această însuşire. A fost nevoie doar de o mică sesizare la compania de cablu la care sunt abonat pentru a simţi pe propria piele ce înseamnă să devii invizibil. Când eram adolescent şi lecturam romanul lui H.G Wells m-am închipuit de câteva ori în această postură, nu intru foarte tare în amănuntele închipuirilor mele pentru că vreau să păstrez aparenţa de om întreg la minte.

Vineri însă, în doar un minut, am reuşit să devin invizibil pentru cei doi experţi ai cablurilor tv. După un clasic bună ziua, probabil ultra- deranjaţi de impertinenţa mea de a solicita să şi beneficiez de un produs pe care îl plătesc, tehnicienii m-au şters din raza lor vizuală şi auditivă. Am încercat să mă fac util, să dau unele explicaţii legate de defecţiune, am vrut să fiu amabil şi să extrag firele din spaţiile înguste şi întunecoase, dar nicio acţiune nu a reuşit să le capteze atenţia. Unul a început să povestească un film pe care tocmai îl văsuse pe Digi, şi aşa încercările mele de dialog au fost reprimate. Şi-au făcut treaba după care au plecat fără nicio explicaţie. Cei drept acum beneficiez de toate programele, dar invizibilitatea  persistă, niciunul din cei care se tot perindă prin televizorul meu nu pare să mă audă sau să mă vadă.