Chiar dacă nu trăiesc într-o lume de poveste, îmi place să fiu înconjurat în permanenţă de poveşti, poveştile mele sau ale altora. De unele mă izbesc „la prima mână”, pe altele le găsesc în cărţi.
„Bineînţeles că pe oameni îi interesează numai ce îi priveşte personal. Dacă o poveste nu-l priveşte pe cel care o ascultă, n-o va asculta. Şi eu spun că e o lege – o poveste fie se potriveşte fiecărui om, şi atunci este măreaţă şi trainică, fie nu rezistă timpului. Ceea ce este straniu şi străin nu interesează…„, este o mică frântură dintr-un roman, „La răsărit de Eden”, aparţinând unui uriaş scriitor, John Steinbeck. Rândurile respective le citeam undeva spre miezul nopţii, ceas tainic, când crezi că poţi privi lumea exact aşa cum este ea.
Mai spre dimineaţa am revenit la cele lumeşti şi am început să mă plimb printre rândurile presei autohtone. Vroiam să aflu care mai sunt poveştile de succes ale zilei, să ştiu ce îi interesează personal pe cei ce vieţuiesc în această ţară. Un supranume se repeta obsesiv pe mai toate site-urile ziarelor, chiar şi ale celor pompos intitulate quality. Am luat-o gradual: ” A murit Mariana cur de fier”; „Viaţa de roman a «Marianei cur de fier»! Cum a ajuns să aibă la pat cei mai importanţi oameni din Galaţi”; „De la extaz la agonie: a facut zece milioane de euro, dar a murit saraca. Fabuloasa viata a Marianei Cur de Fier”; „Uite cum arăta cea mai cunoscută curvă din România! Află povestea incredibilă a Marianei Cur de Fier”; sau favoritul meu, aici aproape m-am emoţionat: „Ce frumoasă era Mariana Cur-de-fier!”. Sunt zeci de titluri şi informaţii pe această temă. Probabil se ştie, povestea zilei de ieri l-a avut ca personaj pe Serghei Mizil, care s-a trezit, după o noapte de beţie cu prietenii, cu un morcov -uns cu miere -înfipt în fund.
Dacă astea sunt poveştile care ne privesc personal, nu ar trebui să ne mai mire nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Merităm o sărăcie să ne usture exact în ceea ce i-a făcut celebri, ieri şi azi, pe Serghei şi Mariana.
🙂
ca bine mai g(r)aiesti!
cand subiectul e generos …
Mila mi-e de Mariana, dar si de romanii care stau sa se mire post-mortem de c–l ei mi-e si mai si.
bine ca porecla ei nu continea alta parte a corpului, care ii servea defapt ”jobului”, atunci sa i fi vazut pe ziaristi cum mai prezentau stirea…