Globul rotească-se-ntruna,
Apele curgă cuminte.
Tînără gardă, tu, una,
Goană, galop, înainte!
Viaţa la pas nu ne place.
Steagul în ropote du-l!
Tineret, milioane, s-atace.
‘Nainte! Şi tot nu-i destul.
Regimente! Pe cărţi! În întreceri!
Frămîntînd slove noi, nesătul,
să semeni idei, să le seceri…
‘Nainte! Şi tot nu-i destul.
Ia cu-asalt piscul cel mai înalt,
subsuoară să-l duci ca pe-un sul.
Să-ţi freamăte sufletul cald,
mai aprig! Şi tot nu-i destul.
Universul – covor sau scrînciob –
De stelele-molii mi-l scutură tare!
Şi poruncă dă-ntregului glob:
mai la stînga să zboare!