Îmi place să votez. O văd ca pe o joacă, nimeni nu mă poate convinge că e o treabă serioasă. Treburile serioase au uneori efecte benefice pentru acela care le face, aşa că în acest caz…
Nu îmi place că toată lumea votează. Discuţia e amplă şi nu mai am chef să o port.
De vot mi-au reamintit doi compatrioţi, colegi de aer respirabil pentru o scurtă perioadă. Sunt un el de +80 de ani şi un alt el de +30.Dialogul este 99% autentic şi s-a purtat pe 31 ianuarie 2012, pe seară la minus 12 grade celsius.
+80: Atunci a pierdut tata mulţi bani, pe care îi avea la bancă, în 32.
+40: Cum bre, păi erau bănci pe vremea aia? Nu credeam.
+80: Erau mă, erau destule. Pai în 1938 s-a trăit în ţara asta cel mai bine.
+40: Cine era atunci preşedinte? Venise Ceauşescu.
+80: Nu mă, eram regat, avem rege!
+40: Păi nu erau moşieri? Era rău de ţărani şi atunci, nu aveau nici case în care să doarmă, stăteau sub paie.
+80: Bine mă că e de trai acu, cu Iliescu ăsta al vostru preşedinte.
Am să revin cu tema: trecut, prezent şi viitor .
superb!!!! toata esenta poporului roman in acesta discutie…
Cred ca daca aparea si un +20, tabloul era complet.
daaa…ala +20 s ar fi mirat ca exista oameni de +80, el crezand ca octogenar e vreun virus, cal troian, ceva…
ceva greu de descarcat de pe torente.