Un perete proaspăt dat cu var mi-a produs un moment de melancolie de primăvară, de care sincer nu aveam nevoie, dar care în fond mi-a făcut plăcere.
Mirosul de var m-a purtat cu nişte ani în urmă, când, invariabil, înainte de Paşte se zugrăvea camera în care locuiam, mi-a amintit de mutatul mobilei prin casă, ocupaţie care îmi dădea prilejul să-i arăt tatei cât de puternic devin de la un an la altul, de mâncare de urzici pe care nu puteam să o înghit, de tolănitul pe patul aflat în mijlocul curţii şi de somnul curat de după o astfel de acţiune, somn înmiresmat de varul care se desparte cu greu de adaosul de apă şi de motorina care se contopeşte cu duşumeaua din lemn de stejar. Amintiri din trecutul ceva mai îndepărtat.
Acum, în prezentul foarte apropiat, mă ocup, alături de soţie, de construirea unor viitoare amintiri solide pentru o fetiţă care trăieşte într-o lume tot mai nebună şi tot mai lipsită de repere consistente.
da, varul ala inconfundabil, curatenia inainte de Pasti…patul greu de scos in curte, bunicii certandu se cum sa iasa cu el pe usa..vecina care venea sa ia si ea o galeata cu var ca o prinsese Pastele fara sa si cumpere, scrobeala…minunat! Acum avem pereti cu lavabila, patul e canapea, termopane..satul nostru s a schimbat. Nu inseamna ca neaparat in rau:)
Evolutia e normala. Cum ar spune prietenul Capote: alte glasuri, alte incaperi.
dar aceleasi doruri…