Cultura dă dureri de cap

Autointitulat prinţul  mijloacelor de transport în comun de suprafaţă, încerc în fiecare zi să ajung în acelaşi punct pe diverse căi şi trasee RATB. Astfel, nu de puţine ori am avut gânduri criminale vizavi de tinerii care ascultă manele la telefoanele mobile în tramvai sau autobuz, dar aşa cum îi stă bine unui om normal i-am condamnat şi executat doar în propriile gânduri. La fel de tare m-a deranjat şi lipsa de reacţie a celor din jur, care par dispuşi să înghită absolut orice de la oricine.

Astăzi m-am delectat cu binefacerile troleibuzului 93. Am fost surprins de la primul pas făcut pe scară, auzind-ul la difuzoarele troleibuzului pe Tudor Gheorghe cum doineşte un cântec cu mult mai bătrân decât mine. În două staţii şi m-am lămurit că şoferul asculta Radio România Cultural. Au urmat câteva ştiri culturale, un mic interviu cu un scriitor, câteva bucăţi de muzică clasică şi dintr-o dată am devenit  atent la ceilalţi călători care începuseră să-mi obtureze audiţia cu vociferările şi mişcările lor. O tânără corporatistă, care ţine preventiv în mână cheile unei maşini – ca să înţelegem că doar accidental împarte acelaşi aer cu noi deţinătorii de abonamente, se mişca dezarticulat pe scaun, de parcă ar fi purtat lenjeria intimă din perioada când câştiga mult mai modest şi avea cam cu 30% mai puţine kilograme în dotare. Scârţâiala din difuzoare o agresa vizibil la fel ca pe o doamnă trecută în fugă  de maturitate şi care lăsa impresia că a fost o mare specialistă în prăjituri dar care acum a devenit expertă în colive. Un  domn, care îşi frecase chelia până când aceasta căpătase luciul unui patinoar olimpic şi culoarea macului din lanul de grâu, nu a mai suportat tortura şi pe un ton imperativ i-a cerut şoferului să închidă „porcăria” dacă nu are o muzică mai aleasă. Instantaneu în ajutor i- au sărit mai multe doamne de diverse vârste una susţinând chiar că a lovit-o o violentă durere de cap de la atâta „vorbăraie proastă”. În cele din urmă masele populare au învins şi radioul a fost redus la tăcere. Supărat, instinctual, am intenţionat să-i execut cu o rafală scurtă, dar brusc am decis să îi las în viaţă ca să poată plăti în continuare abonamentul la radioul public din care muşcă o bucăţică şi România Cultural.